Știrile zileiEducaţie

Ei sunt zece dintre elevii buzoieni care au luat notă maximă la Evaluarea Națională 2023

Anul acesta, nu mai puțin de șaisprezece elevi buzoieni au reușit să obțină media 10,00 la Evaluarea Națională. Potrivit listei elevilor ordonați după medie, cei mai mulți sunt de la Școala Gimnazială Nr.11, unde patru elevi au luat zece atât la limba română, cât și matematică.

În rândurile următoare, vă invităm să-i cunoașteți pe zece dintre elevii buzoieni care au avut un parcurs de excepție în gimnaziu, rezultatul de ieri venind să le confirme valoarea și să le încununeze eforturile.

1. Daria Pătrînoiu / Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău

Șefă a promoției 2019-2023, a obținut zece pe linie atât în gimnaziu, cât și la Evaluarea Națională.

Sunt foarte bucuroasă de rezultatul obținut. A fost o dimineața plină emoție. Consider că nota de la acest examen reprezintă o încununare a celor patru ani de gimnaziu, care au avut din belșug reușite, însoțite de muncă și perseverență. Le mulțumesc profesorilor Școlii Gimnaziale ” Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” pentru îndrumare și tuturor celor ce mi-au fost alături.
Îmi doresc să continui la Colegiul Național ”B. P. Hașdeu ”, la profilul matematică – informatică bilingv, fiind locul în care mi-am propus să ajung de la început. Țin să-mi felicit toți colegii și le urez mult succes.”

Daria Gabriela Pătrînoiu

2. Radu Alina Ioana / Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău:

Evaluarea Națională a fost o experiență interesantă pentru mine. Cu toate că a fost un examen important, nu am avut emoții mari și nici nu l-am considerat dificil. Am abordat examenul cu încredere, deoarece am învățat în mod constant pe parcursul anilor pentru a mă pregăti corespunzător.

Intenționez să merg la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” și să mă înscriu la profilul mate-info-bilingv. În ceea ce privește planurile mele pentru viitor, încă nu am luat o decizie clară cu privire la direcția pe care o doresc pentru cariera mea. Sunt deschisa să explorez diverse domenii și să descopăr pasiuni noi în timpul liceului.

Sunt conștienta de importanța alegerii unei specializări potrivite și voi folosi această perioadă pentru a-mi dezvolta abilitățile și interesele, astfel încât să pot lua o decizie cu privire la viitorul meu academic și profesional.

Alina Ioana Radu

3. Băsescu Iulia Claudia / Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Râmnicu Sărat:

O elevă cu un parcurs de excepție în gimnaziu, după cum o descrie directorul școlii. prof. Nicoleta Matache. Din cauza unei medii de nouă la muzică în clasa a V-a, nu a putut fi șefă de promoție, însă școala i-a acordat cea mai înaltă distincție: Medalia „Constantin Brâncoveanu”.

Iulia Claudia Băsescu

4. Zanfir Andreea / Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău:

Pot spune că sunt bucuroasă și mândră de realizările mele. În toți acești 4 ani de gimnaziu am depus un mare efort ca să reușesc să ajung la liceul dorit, mai ales în clasa a VIII-a. Prin multă muncă și efort depus, am reușit să obțin rezultate deosebite la Evaluarea Națională. Nu am avut emoții la examen datorită faptului că am muncit din greu și am făcut teste de antrenament care m-au ajutat sa avansez.

Din punctul meu de vedere, Examenul de la Evaluarea Națională a avut un nivel mediu de dificultate, dar am oferit foarte multa atenție la ambele probe ca să ating punctajul maxim.
Având media 10 la Evaluarea Națională, vreau sa merg la Colegiul Național „B.P Hasdeu” pe Matematica-Informatica intensiv. Ca specializare, momentan nu știu, dar as vrea sa lucrez în domeniul IT, pentru ca îmi place informatica.

În timpul liber, îmi place sa cânt la chitară, să ies cu prietenii și să stau cu familia. De asemenea, de mică mi-au placut jocurile video, probabil de aceea prefer mai mult matematica și informatica.”

Andreea Zanfir

5. Daria Mădălina Dobrotă / Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu Murgoci” Bisoca

Vreau să încep prin a le mulțumi profesorilor care m-au îndrumat pe parcursul acestor ani, în mod special doamnei profesoare de matematica Moise Carmen Daniela, care mi-a insuflat pasiunea pentru matematica. Datorita dânsei am participat si la olimpiade, ajungând chiar la faza națională”,

Examenul de Evaluare Nationala mi s-a parut de nivel mediu, nu foarte dificil, însa ne-a oferit emotii tuturor. La matematică mă asteptam la punctaj maxim, însă la limba română eram puțin în dubii referitor la corectitudinea subiectului II.

Nota obținută bineînțeles că m-a bucurat. De asemenea, mi-a dat oportunitatea să învăț la liceul dorit, acela fiind Colegiul National „B.P.Hasdeu, urmând un profil de matematică – informatică.”

Daria Mădălina Dobrotă

6. Jipa Carina / Școala Gimnazială Nr. 7 Buzău

Absolventă cu media 10 în fiecare an de gimnaziu, este singura din școala ei care a reușit această performanță și la Evaluarea Națională 2023.

Nu aș fi putut ajunge aici fără sprijinul și îndrumarea profesorilor excepționali de la Școala Gimnazială Nr. 7, dorind să îi mulțumesc în special doamnei profesoare de română Monica Grozea, care m-a încurajat și m-a sfătuit pe tot parcursul gimnaziului. De asemenea, părinții mi-au fost mereu alături, având grijă de visurile mele, acestea fiind dintotdeauna uriașe.

   Clasa a VIII-a a fost într-adevăr o provocare pentru mine, mai ales că pe lângă pregătirea zilnică pentru Evaluarea Națională, am participat la olimpiade și concursuri. Toată munca mea asiduă nu a fost însă în zadar, deoarece rezultatul s-a dovedit a fi pe măsură.

    Nota obținută mi-a dat curaj și încredere în forțele proprii, demonstrându-mi încă o dată că pot, dacă am voință și depun efort. În continuare, vreau să merg la Colegiul Național “B. P. Hasdeu”, la profilul științe ale naturii. Le doresc tuturor colegilor mei succes pe mai departe!”

Carina Jipa

7. Rareș Miron / Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău

Un copil ca toți ceilalți, cu preocupări specifice vârstei sale. Face sport, îi place gamingul și se dă în vânt după fizică. Anul trecut a ajuns până în faza națională a olimpiadei, unde și-a reprezentat școala cu cinste.

Șef de promoție, s-a descurcat onorabil și la Evaluarea Națională: zece pe linie.

Face parte dintr-o clasă de top, care îi datorează performanțele sale și celor doi dascăli eminenți: prof. Steluța Șerbănoiu și prof. Viorel Ignătescu. De altfel, toți cei trei absolvenți de zece ai Școlii Nr. 15 vin din aceeași clasă, la care dirigintă este doamna profesoară Steluța Șerbănoiu.

8. Bălăceanu Mara / Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău

Gimnaziul a avut un rol important în dezvoltarea mea, până în momentul în care am ajuns în pragul examenelor. Am depășit ușor emoția probelor, atât la limba română, cât și la matematică. Mi-am dat seama că să fii încrezător și, mai ales, concentrat, îți asigură întotdeauna un rezultat bun. În continuare, optez pentru C.N. ,,B.P. Hașdeu”, pe profilul Matematică-Informatică Bilingv. Cred că acesta este cel mai potrivit pentru mine, deoarece mereu mi-a plăcut să fac câte puțin din toate și sper că mă va ajuta să descopăr lucrul la care sunt cea mai pricepută. Deja am în plan să urmez Medicina după liceu, chiar dacă sunt dispusă să iau în considerare si alte opțiuni.”

Mara Bălăceanu

9. Panait Claudiu Andrei / Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău

Anii de gimnaziu au reprezentat o experiență nouă și plăcută pentru mine, deoarece m-am dezvoltat și cel mai important m-am cunoscut pe mine însumi. Clasa a-7 a fost cea în care am depus cel mai mult efort, deoarece am întâmpinat de-a lungul anilor dificultatea materiilor. Clasa a-8 a mi s-a părut grea, însă plăcută. Din punctul meu de vedere, experiența simulărilor a fost una mult mai dificilă decât cea a examenelor, întrucât simularea mi-a demonstrat că pot, reprezentând o luptă cu emoțiile. La examen am fost mai liniștit, așadar am dat tot ce am putut și a fost bine! Doresc pe mai departe să urmez Colegiul Național B.P. Hașdeu, profil Științe ale Naturii. Sfatul meu pentru cei încă prezenți în gimnaziu este să-și facă timp și pentru ei!”

Claudiu Panait

10. Raisa Mersoiu

După contestații, celor trei medii de zece de la Școala 15 li s-a adăugat a patra, cea obținută de eleva Raisa Mersoiu. Șefă de promoție, olimpică la limba și literatura română, eminentă în anii de gimnaziu, Raisa a știut de la început că a făcut de zece, așa că a depus contestație.

Inițial, a avut zece la română și 9,95 la matematică, dar la recorectare a primit cele cinci sutimi necesare.

Pentru Raisa urmează acum acum admiterea la liceu, care va fi una fără emoții. În viitor, ea își dorește să devină medic.

11. Marin Theodor-Octavian / Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” Pătârlagele:

Perioada gimnazială a reprezentat pentru mine un salt uriaș din mai multe puncte de vedere, in contextul in care am avut posibilitatea de a experimenta trăiri inaltatoare in contrast cu dezamagiri…mai ales la fazele nationale ale olimpiadelor de istorie, respectiv cultura si spiritualitate.
Cel mai mult m-a schimbat conceptul de logica trivalentă al domnului profesor Florian Colceag, o fascinanta geometrie semantica pe principiul SURSA, SENZOR, DECIDENT…Am ajuns sa am revelatii, conștientizări evolutive pe baza acestui algoritm.
Pe viitor, imi doresc sa devin elevul Colegiului National Andrei Saguna din Brasov, ca apoi sa urmez cursurile Conservatorului din București…
Si, nu in ultimul rand, tin sa le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la formarea mea ca om!”

Theodor-Octavian Marin

Din păcate, până la această oră nu am putut obține date despre absolvenții de zece de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Rezultatele sunt anonimizate, iar fiecare școală decide, în funcție de acordul pe care îl are de la părinți, să furnizeze date despre elevii săi.

Rezultatele elevilor de la cele două școli buzoiene sunt însă meritorii și arată, pe de o parte, performanțele pe care le ating, an de an, elevii de aici, iar pe de altă parte nivelul de pregătire și gradul de implicare a profesorilor.

La „Hasdeu” unde a existat o singură clasă de a opta, doi elevi au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională, în timp ce restul notelor au fost în proporție covârșitoare peste 9,50.

De asemenea, la Școala Gimnazială Nr. 11 din Buzău, unde există mai multe clase pe serie, patru elevi au luat zece la Evaluarea Națională 2023.


Să-i felicităm pe toți și să le urăm succes în tot ce vor întreprinde! Fie ca visurile lor să se împlinească, iar drumul prin viață să le fie lin!

Ei sunt medicii, asistenții, cercetătorii, profesorii, ofițerii, juriștii, IT-iștii, specialiștii de mâine! Altfel spus, garanția că viitorul României e pe mâini bune!

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button