EducaţieȘtirile zilei

Experiență unică pentru 50 de elevi buzoieni, la magazinul de plante Event Green Spătaru

Copiii se simt extraordinar în natură și, pe lângă beneficiile pentru dezvoltarea lor fizică și emotională, experiența unei zile departe de agitația orașului le facilitează accesul către noi și noi informații. Este premisa de la care au plecat reprezentanții societății Event Green Solution, care i-au invitat, în minunata lume a plantelor de la Spătaru, pe 50 de elevi buzoieni de la Liceul de Arte „Margareta Sterian”.

Vizita micuților din clasele primare a avut loc ieri dimineață, iar reprezentanții firmei s-au pregătit așa cum trebuie pentru întâlnirea cu puștii dornici de cunoaștere. Pentru acest eveniment, Anca Vasile, managerul companiei, a gândit totul în cele mai mici detalii, de la afișul evenimentului până atelierele extrem de interesante și limonada pentru cei mici.

În ceea ce Anca Vasile numește „magazin de plante” (în realitate este o minunată lume vegetală acolo – n.red.), copiii de la Liceul de Arte au avut parte de o distracție pe cinste, presărată cu mici activități practice importante pentru cunoașterea mediului înconjurător.

Printre obiectivele pe care și le-au propus organizatorii s-au numărat:

  • Cunoasterea variata si bogata a unor plante ornamentale, aromatice si decorative;
  • Etapele cultivarii unei plante aromatice;
  • Confectionarea din material reciclabil, PET uri, adica sticla de plastic, cel mai folosit recipient;
  • Realizarea unor picturi cu teme florale.

Copiii au putut observa diferite plante ornamentale și aromatice, au învățat cum se plantează și cum se realizează un drenaj corect. Apoi au pus muuulte întrebări, la care organizatorii au fost bucuroși să răspundă, exemplificându-le cu situații din viața de zi cu zi.

Activitatea de ieri poate fi considerată un început bun al colaborării dintre școală și mediul privat, în direcția (re)apropierii copiilor de natură, de cunoașterea experiențială și de petrecerea timpului liber într-un mod util și plăcut.

Foto/Video: Event Green Solution SRL

 

One Comment

  1. Foarte decentă inițiativă și mod de punere în operă. Inițiatorii se pare că au respectat evenimentul, implicit invitații, chiar dacă niște copii. Cel mai plăcut mod prin care am aflat că există această afacere. O situație win-win cum nu-mi aduc aminte să fi resimțit de curând prin spațiul nostru public. Nu e lucrativ să felicit normalitatea dar, la Buzău, la astfel de idei și organizări trebuie făcut tipar și multiplicat.
    ȚIPLĂ! Sau o fi softu’?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button