Știrile zilei

Expoziție cu tematică istorică și militară, la Vila Albatros

În perioada 21-23 septembrie 2021, s-a desfășurat la Buzău, conferința internațională ,,O nouă Europă Centrală – 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”.

Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară în colaborare cu Primăria municipiului Buzău, Divizia 2 Infanterie „Getica”, Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” și Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău.

Prin această această amplă manifestare științifică, care a reunit istorici de renume din țară, dar și din străinătate (Austria, Cehia, Franța, Germania, Polonia, Republica Moldova, Serbia și Slovacia), Primăria Municipiului Buzău a urmărit să pună în valoare moștenirea noastră istorică.

Anul trecut, Buzăul a fost singura instituție din România, care a sărbătorit așa cum se cuvenea 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, 4 iunie 1920.

Cu prilejul acestei conferințe, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” vă invită la o dublă expoziție inedită, cu documente istorice rare, în prim plan fiind chiar Tratatul de la Trianon, în original, exemplar unic dat Guvernului României în 1920.

De asemenea, au fost prezentate documente privind colaborarea militară în cadrul alianței defensive dintre România și Polonia, Convenția de alianță defensivă între Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, încheiată la 7 iunie 1921, documente privind colaborarea militară în cadrul Micii Înțelegeri și documente privind colaborarea româno-polonă.

Expoziția poate fi vizitată începând de vineri, 24 septembrie, până duminică, 26 septembrie, la Vila Albatros – Parcul Marghiloman, în intervalul orar 09:00 – 19:00.

Accesul este gratuit, dar este obligatorie purtarea măștii de protecție.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: