FOTO: O clădire îi face concurență „Casei Albe”. Cine își construiește casă lângă Prefectură
O clădire care va avea două etaje se ridică zilele acestea la o palmă distanță de Prefectură, pe b-dul Nicolae Titulescu din municipiu. Clădirea este încadrată ca locuință individuală și aparține medicului Mihai Constantinescu, cel care mai are o clinică dentară pe strada Colonel Buzoianu.
Impozanta construcție va avea subsol, parter înălțat și două etaje, peste care ar putea veni și o mansardă, astfel încât va depăși în înălțime clădirea denumită tradițional „Casa Albă”.
Disntanța de Prefectură este foarte mică, astfel încât între cele două clădiri rămâne doar aleea de 1-1.5 metri care asigură accesul către Serviciul Pașapoarte.
Lucrările de construcție au început în octombrie 2016 și se vor încheia în aceiași lună a lui 2018. Casa nu va avea niciun pic de loc, întregul teren fiind valorificat pentru ridicarea impunătorului imobil.