Știrile zilei

FOTO: Primarul buzoian care a atras 1 milion de euro pentru construcția unui pod în comuna sa

Știi că avem un grup de Facebook dedicat știrilor din județul Buzău? Înscrie-te acum și fii la curent cu noutățile!

Vintilă Vodă este o comună frumoasă, situată la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Buzău, în zona muntoasă din nord-vestul județului. Cu oameni buni, credincioși și gospodari, ce și-au întemeiat locuințele de-a stânga și de-a dreapta râului Slănic, comuna se confruntă de ani buni cu o mare problemă: podurile ce asigură accesul către satele răsfirate pe dealurile pitorești.

Ani de zile, generații întregi au stat cu sabia deasupra capului la fiecare ploaie mai serioasă ori topire a zăpezii, deoarece podul de tuburi era luat de ape, izolându-i complet pe localnicii din satul Petrăchești. După eforturi susținute, primarul comunei Vintilă Vodă, Ion Coman, a demarat construcția unui pod rutier modern, în valoare de 1 milion de euro, ce se construiește chiar în această perioadă peste râul Slănic.

Ales în 2016 pe listele PSD, Ion Coman a înțeles din prima zi care este cea mai mare problemă a comunei pe care o administrează. La scurt timp a demarat amenajarea unor punți moderne peste râul Slănic, grație cărora locuitorii din satul Bodinești circulă astăzi în siguranță.

Dar cea mai acută problemă o reprezenta în continuare situația locuitorilor din satul Petrăchești, pe care Slănicul îi izola de lume în fiecare primăvară sau vară. Astăzi, primarul Coman se poate lăuda cu cea mai mare realizare a mandatului său, pentru că a reușit să obțină o finanțare în valoare de aproape un milion de euro de la Guvernul României.

În numai câteva luni, podul a fost ridicat, iar lucrările vor continua până în luna ianuarie a anului viitor, termenul limită stabilit de constructor. Noul pod va asigura legătura cu satele Petrăchești, Deleni și Coca, dar și cu drumul județean care ajunge la Vulcanii Noroioși.

Problema oamenilor din Petrăchești nu este de ieri, de azi. Ani la rând, ei au rămas izolați la fiecare ploaie mai serioasă, după ce podul de tuburi – singura lor legătură cu lumea – era luat de ape, reconstrucția lui sărăcind de fiecare dată bugetul comunei. Nicio mașină nu putea ajunge în sat. Practic, orice situație de urgență apărută aici – fie că vorbim despre un incendiu, un accident sau un caz medical – trebuia rezolvată de săteni.

Noul pod rutier va avea două benzi de circulație și o lungime de 73 de metri. Lățimea de aproape 10 metri între parapeți va permite amenajarea unei piste pietonale și pentru bicicliști, creându-se, astfel, o alternativă la puntea veche de zeci de ani, care stă să cadă.

Valoare totală a proiectului este de 4.898.862 lei, banii fiind alocați de către Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările sunt efectuate de societatea CONFERIC și ar urma să dureze 15 luni:

Înainte de a fi o reușită pentru administrația locală, acest pod este, în primul rând, o mare necesitate pentru oamenii din Petrăchești și din celelalte sate. Ani de zile ne-am chinuit cu toții din cauza podului de tuburi luat de viituri și numai noi știm câți bani am cheltuit numai ca să reparăm. Țin să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în demersul nostru de a obține finanțarea pentru acest proiect necesar – aș spune eu – întregului județ, deoarece el va conecta DJ 203 K cu localitatea Scorțoasa, prin care se poate ajunge mult mai ușor la Vulcanii Noroioși.”, a subliniat primarul comunei Vintilă Vodă.

Primarul comunei Vintilă Vodă

Ion Coman conduce Primăria Vintilă Vodă din anul 2016, fiind ales din partea PSD. El a preluat mandatul de la Constantin Petcu, cel care s-a aflat în fruntea comunei timp de patru mandate, dar care s-a retras din cauza unor probleme de sănătate.

La Vintilă Vodă se află ruinele fostei mănăstiri Ot-Menedec, zidită la 1532 și care a fost chiar reședință episcopală a episcopilor ortodocși buzoieni în perioada distrugerilor succesive ale Buzăului. În 1748, în timpul episcopului Metodie, mănăstirea a fost rezidită pe un nou amplasament din apropiere; după încă un secol, ajunsese din nou o ruină și în 1846, a fost rezidită de episcopul Chesarie. După secularizarea averilor mănăstirești, ea a fost desființată și transformată în biserică de mir, care funcționează și astăzi.

Cinci obiective din comuna Vintilă Vodă sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local, toate ca monumente de arhitectură. În satul Coca-Antimirești se găsește biserica „Înălțarea Domnului”, construită în 1804, cu clopotnița. Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” datând din secolul al XIX-lea se găsește la Petrăchești. În satul de reședință se află ruinele mănăstirii lui Vlad al VII-lea Vintilă (1532); casa Ștefan Mușat (1900); și fosta mănăstire Vintilă Vodă din cătunul Răghinari, datând din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea și cuprinzând biserica „Sfântul Nicolae”, ruinele casei parohiale, clopotnița și o incintă fortificată.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button