EducaţieȘtirile zilei

Gala Festivalului Artistic Județean al Elevilor Buzoieni, ediția 2023

Sâmbătă, 17 iunie 2023, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău a avut loc Gala Festivalului Artistic Județean al Elevilor Buzoieni, eveniment organizat de Palatul Copiilor Buzău, care atrage, anual, mii de participanți.

Anul acesta, sub coordonarea directorului Palatului Copiilor Buzău, prof. dr. Veronica Trandafir, a avut loc o nouă ediție a Festivalului Artistic Județean al Elevilor Buzoieni, eveniment menit să stimuleze și să valorifice talentul și creativitatea elevilor de toate vârstele.

Festivalul ajuns la cea de-a XI-a ediție a început în luna mai și a avut numeroase secțiuni și subsecțiuni la care au participat peste 2000 de elevi. Muzica clasică, Muzica ușoară, Coregrafia, Folclorul, Dansul popular, Arta dramatică și Artele vizuale au atras numeroși elevi talentați din întreg județul, în cadrul galei fiind premiate peste 1100 momente artistice.

Sâmbătă, 17 iunie, câștigătorii și profesorii lor coordonatori au fost invitați să participe la gala festivalului, care a avut loc a Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Sute de elevi, părinți și cadre didactice au răspuns prezent invitației organizatorilor, care au pregătit, pe lângă festivitatea acordării de trofee, premii și diplome, scurte momente artistice susținute de elevii câștigători.

Toți participanții, elevii și profesorii lor coordonatori, au primit diplome și trofee în funcție de rezultatul obținut și stabilit în comisiile de jurizare. Performanța concurenților soliști, care au primit trofee pe fiecare secțiune, a fost răsplătită și cu un pachet surpriză.

FINAL DE FESTIVAL LA GALA LAUREAȚILOR ȘI FESTIVITATEA DE PREMIERE de la FESTIVALUL ARTISTIC JUDEȚEAN AL ELEVILOR BUZOIENI, ediția a XXI-a: 17 IUNIE 2023 – SALA MARE A CONSILIULUI JUDEȚEAN BUZĂU
Am finalizat cu succes Festivalul Artistic Județean al Elevilor Buzoieni, ediția a XXI-a, aprilie – iunie 2023.
Prof. dr. Veronica Trandafir
Toți participanții, elevii și profesorii lor coordonatori, au primit diplome și trofee în funcție de rezultatul obținut și stabilit în comisiile de jurizare. Performanța concurenților soliști, care au primit TROFEE PE FIECARE SECȚIUNE, a fost răsplătită și cu un pachet surpriză.
SITUAȚIA CENTRALIZATĂ A REZULTATELOR DE LA SECȚIUNILE DESFĂȘURATE CU PREZENȚA CONCURENȚILOR PE SCENĂ ESTE:
TROFEE
A.) TROFEUL SECȚIUNII SAU MARELE TROFEU:
1.) MUZICĂ UȘOARĂ: a.) Categoria: LICEE DE ARTĂ = 1 TROFEU; b.) Categoria: PALATE/CLUBURI ALE COPIILOR ȘI ȘCOLI DE MASĂ (nivel primar, gimnazial și liceal) = 1 TROFEU.
2.) MUZICĂ CLASICĂ = 1 TROFEU.
3.) ARTĂ DRAMATICĂ = 1 TROFEU.
4.) COREGRAFIE = 1 TROFEU.
5.) MUZICĂ POPULARĂ: a.) Categoria: LICEE DE ARTĂ = 1 TROFEU; b.) Categoria: PALATE/CLUBURI ALE COPIILOR ȘI ȘCOLI DE MASĂ (nivel primar, gimnazial și liceal) = 1 TROFEU.
6.) DANS POPULAR = 1 TROFEU.
TOTAL = 8 TROFEE.
B.) TROFEUL SUBSECȚIUNII/CATEGORIEI:
1.) MUZICĂ UȘOARĂ: a.) Categoria: LICEE DE ARTĂ = 1 TROFEU; b.) Categoria: PALATE/CLUBURI ALE COPIILOR ȘI ȘCOLI DE MASĂ (nivel primar, gimnazial și liceal) = 11 TROFEE.
2.) MUZICĂ CLASICĂ = 6 TROFEE.
3.) ARTĂ DRAMATICĂ = 6 TROFEE.
4.) COREGRAFIE = 3 TROFEE.
5.) MUZICĂ POPULARĂ: a.) Categoria: LICEE DE ARTĂ = 1 TROFEU; b.) Categoria: PALATE/CLUBURI ALE COPIILOR ȘI ȘCOLI DE MASĂ (nivel primar, gimnazial și liceal) = 9 TROFEE.
6.) DANS POPULAR = 6 TROFEE.
TOTAL = 63 TROFEE
PREMII SPECIALE:
1.) ARTĂ DRAMATICĂ = 8 PREMII SPECIALE
2.) DANS POPULAR = 7 PREMII SPECIALE
TOTAL = 15 PREMII SPECIALE.
PREMII ȘI MENȚIUNI:
MUZICĂ UȘOARĂ:
Premiul I = 68 premii
Premiul al II-lea = 34 premii
Premiul al III-lea = 10 premii
Total = 112 premii
ARTĂ DRAMATICĂ:
Premiul I = 28 premii
Premiul al II-lea = 11 premii
Premiul al III-lea = 4 premii.
Total = 43 premii
COREGRAFIE:
Premiul I = 22 premii
Premiul al II-lea = 7 premii
Premiul al III-lea = 5 premii.
Total = 34 premii
MUZICĂ POPULARĂ:
Premiul I = 96 premii
Premiul al II-lea = 37 premii
Premiul al III-lea = 29 premii
Mențiuni = 10 mențiuni.
Total = 172 premii și mențiuni.
DANS POPULAR:
Premiul I = 21 premii
Premiul al II-lea = 2 premii
Premiul al III-lea = 1 premiu.
Total = 24 premii.
TOTAL PREMII ȘI MENȚIUNI = 385 premii și mențiuni.

SINCERE FELICITĂRI, VOUĂ, TUTUROR!

TOȚI SUNTEȚI CÂȘTIGĂTORI, copii, profesori, părinți! FIECARE EXPERIENȚĂ NOUĂ ÎNSEAMNĂ ÎNCĂ UN SUCCES PENTRU FIECARE!

MULȚUMIRI TUTUROR CELOR ÎMPLICAȚI!
RESPECT ȘI PREȚUIRE!
Vă invităm cu mare drag, anul viitor, la ediția a XXII-a a Festivalului Artistic Județean al Elevilor Buzoieni!
SĂ NE REVEDEM SĂNĂTOȘI ȘI LA FEL DE DORNICI DE REUȘITĂ!
VACANȚĂ PLĂCUTĂ, RELAXANTĂ ȘI BINEMERITATĂ!” a transmis prof. dr. Veronica Trandafir, directorul Palatului Copiilor Buzău și președinte al Comisiei de organizare și desfășurare a festivalului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button