EducaţieȘtirile zilei

Încă un liceu din Buzău intră în on-line

Numărul școlilor din județul Buzău care se închid din cauza coronavirusului crește de la o zi la alta.

Numeroasele infectări apărute în rândul elevilor și al personalului duc la închiderea școlilor și mutarea activităților în mediul on-line.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Buzău, în ultimele ore, conducerile a două școli din mediul rural au solicitat și au primit aviz pentru trecerea tuturor cursurilor în mediul on-line. Este vorba despre Școala  Gimnazială Săpoca și Școala Gimnazială Pănătău. Începând de vineri, 15 octombrie, și până în data de 29 octombrie, elevii vor participa la lecții din fața calculatorului.

O altă decizie, adoptată de Consiliul de Administrație al IȘJ Buzău, arată că și Liceul Tehnologic „Henri Coandă” (CFR) va funcționa on-line, începând cu data de 18 octombrie 2021.

Între timp, numărul elevilor și al profesorilor confirmați cu coronavirus crește alarmant. Zilnic, administratorii site-ului IȘJ Buzău încarcă noi date, ce îngroașă rândurile claselor care trec în on-line.

Lista claselor trecute în on-line poate fi consultată aici.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: