Știrile zilei

Incendiu devastator, într-o comună din Buzău | Doi oameni au rămas pe drumuri

Doi oameni din comuna buzoiană Racovițeni au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu devastator le-a prefăcut casa în scrum. Localnicii s-au mobilizat și au sărit să ajute, însă în continuare au nevoie de ajutor.

În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 04:00, în satul Botești din comuna Racoviteni a izbucnit un incendiu de locuință. Din păcate, flăcările au mistuit totul: mobilă, documente, lucruri personale, astfel încât localnicul Dumitru Ignat și mama lui în vârstă au rămas pe drumuri.

La necaz, oamenii își vin în ajutor: „Comunitatea s-a mobilizat exemplar pentru a îl ajuta pe domnului Dumitru, domn care sarea mereu în ajutorul fiecăruia când avea nevoie. Ieri domnul primar din localitate a fost cu domnul Dumitru și a deschis cele doua conturi, în lei și în euro, pentru ca fiecare persoana sa îl poată ajuta pentru construirea unui nou cămin.”, ne-a povestit localnicul Crețu I.

Zeci de oameni din comună au ajutat la demolarea a ceea ce a mai rămas din casă și la curățarea locului pentru a putea începe o nouă construcție.
Un apel pe Facebook a făcut și primarul comunei Racovițeni, Manu Vergilius Luis:

Un incendiu devastator a lasat azi-noapte pe consateanul nostru Mitica Ignat si pe mama lui sub cerul liber. Va rog sa ne mobilizam toti sa l ajutam pentru refacerea locuintei fiecare cu cat poate. Conturile in care puteti dona sunt: RO93BTRLRONCRT0CR6726301 in lei RO40BTRLEURCRT0CR6726301 in euro

Sunt deschise pe numele Ignat Dumitru

Și o distribuire poate ajuta mult.” a scris primarul Manu Luis.

Pentru orice alt tip de donație, persoanele dornice să ajute pot lua legătura cu localnicul Crețu Ionică, la numărul de telefon 0771 705 020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button