Știrile zilei

Interviu cu tânărul Cătălin Cojocaru, candidatul PSD la Primăria Cătina

Primarul unei comune joacă un rol crucial în administrarea și dezvoltarea localității sale. Pentru a câștiga încrederea cetățenilor, iar mai apoi pentru a-și transforma proiectele în fapte, un candidat ar trebui să aibă o serie de calități și competențe, printre care integritatea, empatia, priceperea, determinarea, capacitatea de comunicare și de gestionare a diferitelor probleme administrative.

Un astfel de candidat este și Cătălin Cojocaru, tânăra speranță a PSD pentru comuna buzoiană Cătina. Cine este social-democratul puteți afla parcurgând interviul de mai jos:

R: Cine este Cătălin Cojocaru?

C.C.: (zâmbește) Cătălin Cojocaru este un om simplu și muncitor din comuna Cătina, un om care iubește locurile și oamenii de aici, unul care își dorește mult mai mult pentru localitatea aceasta binecuvântată de Dumnezeu.

M-am născut și am crescut la Cătina, o comună frumoasă, cu oameni pe măsură, harnici și ospitalieri. Îmi amintesc cu drag de anii copilăriei și cred că de atunci mi s-au întipărit în suflet aceste plaiuri, pe care nu le-aș părăsi niciodată.

Familia mea este aici – la fel ca rudele, prietenii și cunoscuții -, iar anul acesta am decis să mă implic pentru ca viața noastră aici să fie mai bună. La Cătina e nevoie de schimbare, de echilibru, de bună-credință, pentru că numai așa putem aduce aici fonduri pentru dezvoltarea atât de așteptată.

De 15 ani, Cătălin Cojocaru conduce service-ul propriu din comuna Cislău

R: Ce te-a determinat să candidezi pentru funcția de primar al comunei Cătina?

C.C.: Am decis să candidez pentru funcția de primar din dorința de a contribui la dezvoltarea comunei noastre și de a oferi o viață mai bună locuitorilor. Vedem cu toții problemele care macină comunitatea din Cătina și lipsa de acțiune a autorităților actuale, așa că m-am simțit obligat să fac un pas înainte. Vreau să aduc liniștea și dezvoltarea înapoi în comunitatea noastră.

R: Și care sunt principalele probleme pe care ai vrea să le rezolvi, dacă vei fi învestit cu încrederea oamenilor?

C.C.: (oftează): Nu sunt deloc puține, dar primul pas a fost făcut, deoarece am creat o echipă strâns unită în jurul proiectului de relansare a Cătinei. Am identificat numeroase problemele, dintre care aș menționa infrastructura deficitară, lipsa apei potabile, problema accesului la serviciile publice -,  dar deja pot spune că am o strategie pe termen scurt și mediu de rezolvare a lor.

De asemenea, vreau să aducem la Cătina cât mai multe proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală, deoarece numai așa poți dezvolta o localitate. Cine spune că se poate altfel vinde fum împachetat.

Așadar, vreau ca primele proiecte ale echipei mele să includă reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și a rețelelor de apă. Vom începe cu drumurile din comună și extinderea rețelei de apă potabilă. Locuitorii trebuie să aibă acces la servicii esențiale, nu să aștepte zile întregi după un bidon de apă.

R: Ai spus că infrastructura este o problemă la Cătina. Cum îți propui să abordezi această problemă?

C.C.: În primul rând, vom realiza un plan detaliat de infrastructură, prioritizând reabilitarea drumurilor principale și extinderea rețelelor de apă. Vom colabora cu autoritățile județene și naționale pentru a obține finanțare și vom utiliza fonduri extra-bugetare disponibile pentru dezvoltarea rurală. 

R: Apropo de sprijinul partenerilor: Cum vezi colaborarea cu echipa PSD și ce rol crezi că va juca aceasta în atragerea de proiecte pentru comuna Cătina?

C.C.: Colaborarea cu echipa PSD este esențială pentru succesul nostru, deoarece ne oferă sprijinul necesar pentru a accesa fonduri și pentru a implementa proiecte majore. Avem aliați puternici la Buzău și la București, iar sub umbrela unui partid mare, aflat la guvernare, altfel de poți dezvolta.

Cei mai importanți aliați ai noștri sunt însă locuitorii din Cătina, care cunosc bine problemele și nevoile comunității. Este crucial să lucrăm împreună, într-un dialog constant și deschis.

R: S-a tot vorbit despre lipsa de comunicare a autorităților actuale și despre nevoie de transparență. Ce măsuri concrete vei lua pentru a depăși aceste neajunsuri și pentru a promova coeziunea în comună?

C.C.: În mod clar, ușa Primăriei Cătina va fi deschisă pentru absolut toți locuitorii comunei! De aceea suntem acolo, pentru a rezolva probleme, nu pentru a ne răfui și a plăti polițe. Apoi, am în plan să organizez întâlniri regulate cu locuitorii din fiecare sat, pentru a le asculta problemele și sugestiile. Nu-mi sună rău nici ideea de a crea consilii de cetățeni din fiecare sat, pentru a asigura reprezentarea tuturor vocilor în procesul decizional.

De asemenea, voi promova evenimente și activități comunitare care să aducă oamenii împreună și să întărească legăturile dintre ei.

Sprijin necondiționat din partea PSD Buzău

R: O ultimă întrebare: Ce valori și principii te ghidează în viața personală și profesională  și cum crezi că se vor reflecta ele în activitatea ta de primar al comunei Cătina?

C.C.: Valorile și principiile care mă ghidează sunt cultivate de mic copil, pentru că am avut șansa să cresc într-o familie nu înstărită, dar cu baze morale solide. În sânul ei și de la oamenii satului am învățat că haina îl face pe om numai până la gât, că cinstea e mai de preț decât orice bun material, că în viață e important să lași o urmă pe unde ai trecut și că toți oamenii ar trebui să trăiască în pace și bună înțelegere.

Am încercat să păstrez întotdeauna o atitudine respectuoasă față de oameni, să fiu onest și altruist, iar dacă până la 39 de ani m-am ghidat după aceste valori, nu mă voi schimba nici de acum înainte! Indiferent ce va fi după data de 9 iunie, voi rămâne același, iar ușa mea va fi deschisă mereu pentru cei care aflați în nevoie.

Dar eu cred cu tărie și lupt pentru asta: Cătina merită o administrație mai bună, iar noi și echipa PSD suntem soluția!


Comandat de: Partidul Social Democrat Buzău

Executat de: S.C. NOVEMBER MEDIA SRL – portal www.reporterbuzoian.ro

Cod atribuit de AEP: 21240002

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Neafiliat politic nu-i veneau ideile? Vorbe multe, seci de continut. Problema trista e ca speranta in tineri se naruie constant, privind la asa ceva. Nu ai nevoie de combinatii partinice pentru a administra o localitate, daca esti neagatabil, profesionist, decent, moral si inteligent. Altfel, de primari cersetori s-a imbibat tara asta. Unde sunt oamenii care impun un respect sincer prin ceea ce fac ei?

    Cine imi tine pariul ca Toma, fara PSD, nu ia 3000 de voturi, ca Dragomir de la Galbinasi nu ia nici 10 iar acest tanar, niciunul? Pariul se aplica oricarui candidat politic de la Buzau. Pentru a sarbatori reusita, pun la bataie mici si bere in valoare de 1000 euro daca un candidat actual renunta la partid, participa la oricare alegeri din acest an (primar, consilier local sau judetean, presedinte CJ, europarlamentar, senator, deputat sau presedinte) ca independent si castiga detasat la Buzau (macar 5% fata de urmatorul clasat)!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button