Cultură

„Ion Andreescu – Marele pictor al Buzăului”

Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional ,,Alexandru Marghiloman” – în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Muzeul Naţional de Artă al României – sărbătoresc la Buzău 150 de ani de impresionism. 

„Ion Andreescu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți români ai acestui curent artistic, a debutat ca profesor de desen liniar și caligrafie la Buzău, la Gimnaziul Comunal ,,Tudor Vladimirescu” (actualul Colegiu Național ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu”) și Seminarul Teologic din Buzău (actualul Seminar Teologic Ortodox ,,Chesarie Episcopul”), când a pictat în mod deosebit Buzăul și împrejurimile sale, fiind susținut pe tot parcursul activității sale artistice pentru a urma studiile la Academia ,,Julian” din Paris, de către Primăria Buzău, Prefectura Județului Buzău și prietenii săi din orașul de la curbura Carpaților. 

Astfel, Primăria Municipiului Buzău vă invită să participați, luni 15 aprilie 2024 la o suită de evenimente, după cum urmează:

La ora 12:30, are loc vernisajul Expoziției ,, Ion Andreescu”, cu picturi originale ale acestuia; dar și lansarea ediției a-II-a a albumului ,,Ion Andreescu”, autor Radu Bogdan, la Galeriile de artă ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Buzău, ce poartă numele marelui artist; Albumul, sub semnătura lui Radu Bogdan, este rezultatul a 20 de ani de studiu, prima ediție fiind tiparită in 1969 sub patronajul Academiei Române. 

De la ora 14:00, la Pasajul Pietonal Unirii din Buzău se va deschide o expoziție foto permanentă, de popularizare a operelor pictorului.” a transmis Primăria municipiului Buzău, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button