Educaţie

LA ŞCOALA 5 S-A BLOCAT ACCESUL LA EDUCAŢIE | AVOCATUL POPORULUI A EMIS RECOMANDĂRI

Verdict în cazul copilului ținut pe holul unui secretariat drept pedeapsă pentru comportamentul inadecvat. Conducerea şi personalul didactic au încălcat dreptul la educaţie în cazul copilului de la Șocala nr. 5 pedepsit pentru că deranja orele. Este concluzia trasă de reprezentatul instituţiei Avocatul Poporului după o anchetă în unitatea de învăţământ. În acest caz, au fost emise recomandări pe care dascălii trebuie să le îndeplinească şi apoi să comunice măsurile luate.

După scandalul izbucnit la Școala nr. 5, instituţia Avocatului Poporului s-a autosesizat. A fost făcută o anchetă la unitatea de învăţământ, demarată de reprezentanţi ai Avocatului Poporului de la Bucureşti. Concluzia trasă în urma anchetei este că a fost încălcat dreptul la educaţie.

Reprezentanţii Avocatului Poporului au constatat că regulamentul de ordine interioară a şcolii, în care era prevăzută această pedeapsă, era nelegal şi au emis o serie de recomandări pe care profesorii şi conducerea trebuie să le respecte.

Copilul de clasa a V-a a fost ţinut timp de 4 zile pe holul secretariatului pentru că profesorii susţin că avea un comportament necuviincios la clasă. În urma scandalului izbucnit, mama copilului a decis să îl mute la o altă şcoală.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

2 comentarii

  1. Ce bine ar fi să se sesizeze acest avocat al poporului (fost lider mare de sindicat- FSLI, ajuns apoi prim-ministru) și la aplicarea ,,după ureche a legislației în învățământ: începând cu 6% din PIB, nr de elevi/ clase , finanțarea per capita și toate încă multe altele! Ce spuneți dle Ciorbea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: