AdministrațiePolitică

Liberalul Vintilescu, șef la Protecția Copilului. PSD Buzău se alege cu un post de director

Actualul șef al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău (AJPIS), Adrian Vintilescu, va prelua, începând de luni, locul lăsat liber de Alina Bădulescu la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Buzău.
Calculele inițiale ale liberalilor buzoieni au fost date peste cap de demisia de ieri a managerului Spitalului Județean, Cosmin adrian-vintilescuUrsăchescu.
Luni, fostul director al Romarta, Claudiu Damian, urma să ocupe scaunul de conducere de la DGASPC. Plecarea lui Ursăchescu de la spital a stricat însă planurile liberalilor, drept pentru care, Damian a fost propus pentru SJUB, în timp ce locul liber de la Protecția Copilului a fost dat auditorului Vintilescu.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, Cristi Bîgiu, postul de director al AJPIS Buzău va fi ocupat de o persoană numită cu delegație de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Astfel, PSD-ului îi revine acest post de director, urmând ca social-democrații buzoieni să numească, în următoarele zile, o persoană care să conducă instituția de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!