Știrile zilei

Luați cu cătușele, după percheziții

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat opt percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbați din Nehoiu, cu vârste cuprinse între 39 și 67 de ani, bănuiți de deţinerea ilegală a unor arme și braconaj.

Activitatea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, în baza mandatelor de percheziție domiciliară  emise de Judecătoria Pătârlagele.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 3 arme de vânătoare lungi dintre care două carabine și un drilling cu dispozitive optice lunete, aproximativ 100 de cartușe de calibre diferite, 78 capse, cutii cu pulbere și alice, toate deţinute ilegal, 2 arme de vânătoare şi 66 cartuşe deţinute legal, dar şi20 de articole pirotehnice.

Totodată, a fost identificată și ridicată cantitatea de aproximativ 36 kg carne vânat (mistreţ şi cerb).

Din cercetări a reieșit că cei trei bănuiți foloseau elementele de armament și muniție deținute ilegal la activități de braconaj.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 342 Cod penal și „braconaj”, faptă prevăzută și pedepsită de art.42 alin.1 lit. a şi c din Legea 407/2006 vânătorii și protecției fondului cinegetic,  faţă de cele trei persoane, două dintre acestea fiind reţinute pentru 24 de ore.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button