Știrile zilei

Lucian Romașcanu, gest de eleganță și colegialitate față de Petre Neagu

La PSD Buzău, lucrurile sunt clare: Lucian Romașcanu va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, în timp ce Petre Emanoil Neagu va ocupa al doilea loc după Marcel Ciolacu pe lista pentru parlamentarele din toamnă.

Rocada dintre cei doi lideri s-a făcut în mare liniște, iar joi, PSD Buzău a reușit să dea un semnal de forță și de unitate. Aceste aspecte erau vitale mai ales în contextul unei perioade preelectorale în care orice animozitate devenită publică ar putea fi taxată de adversari.

La Buzău nu a fost cazul, pentru că echipa a rămas strâns unită în jurul lui Lucian Romașcanu. Lider pe care anii petrecuți în politica mare l-au făcut să stăpânească nu doar arta discursului public, ci și pe cea a diplomației.

Ieri, la conferința de presă care a urmat Consiliului Politic Județean al PSD, Romașcanu a apreciat activitatea lui Petre Emanoil Neagu din postura de președinte al Consiliului Județean Buzău, afirmând chiar că va continua munca acestuia:

Domnul Petre Neagu și-a făcut treaba bine. (…) Voi continua proiectele începute, dar nu e nimic de reparat, cel puțin la prima instanță. S-a făcut treabă la Consiliul Județean, vezi asfalt peste tot, școli reparate, gaze (…)”, a spus, printre alte cuvinte de apreciere, liderul PSD Buzău.

Din punct de vedere politic, Lucian Romașcanu și-a propus un obiectiv îndrăzneț pentru alegerile din 9 iunie. El a spus că PSD Buzău se va lupta pentru obținerea a cel puțin 57% din voturi și a minimum 77 de primari din totalul de 87.

Cu alte cuvinte, Romașcanu vrea să bată recordul ex-președintelui PSD Buzău, Marcel Ciolacu, însă pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de o organizare ca la carte: coordonatori pentru fiecare comună în parte, responsabili de zonă și numai mesaje pro-Europa:

Nu mergeți după mesaje anti-Europa și anti-Vest. Din 2007 până astăzi am luat 93 de miliarde de euro de la Europa și am dat înapoi doar 30.” a precizat Romașcanu, subliniind importanța continuării atragerii de fonduri pentru dezvoltare.

Odată devenit președinte al Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu va face echipă cu doi vicepreședinți, numele unuia dintre aceștia fiind deja știut: Adrian Petre.

Celălalt vicepreședinte, Felix Rache a decis să nu mai candideze, dar va sprijini în continuare PSD în zona Râmnicului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. Asfalt peste tot?! Pe bune?! Unde, domnule Romașcanu?!
    Drumul județean de la Berca la Chiliile și apoi la Mânzălești (drum de importanță strategică, menționat în hărțile militare) are asfaltul deteriorat, iar pe o porțiune de circa 15 km nu a fost asfaltat niciodată! Și mai sunt și alte exemple! Încă avem drumuri județene buzoiene pietruite! În 2024!
    Sper ca domnul Romașcanu să nu mai de-a niciun ban moldovenilor de peste Prut, atât timp cât judetul Buzău arată jalnic.
    Tov. Neagu merge în parlament pentru pensia specială.

  2. Adevărați mafioți
    Nu sunt in stare de 30 de ani să facă un spital și un bazin de inot
    Neagu daca comenta ceva era eliminat din partid

  3. Sunt sigur ca Emanoil va fi o plus valoare pentru Parlamentul Romaniei!
    In sfarsit avem si noi reprezentanti si mai deosebiti, dupa succesele numite Mocanu jr, a lu Dobrica, Popica, Ghiveciu etc., care se intrec intre ei care sa lase pe care pe post! Uitati-va bine la ei, ei sunt STAPANII vostri!!! Teoretic, aproape toti nu ar fi trebuit sa depaseasca nivelul de ucenic/calfa, si totusi…
    Politica este o mai mare mocirla azi, cand oamenii nu se mai implica pentru idei, avand deja averile, ci invers, se implica pentru a aplica ideile care ii imbogatesc si pe ei.
    Ma jur ca inca am sa votez, si ca votez cu AUR, indiferent ce țambră de gard sau pensulă va fi nominalizatul lor, daca tot e bal… (dupa zeci de ani de pus stampila pe trogloditii pesedeului, acum e prea mult chiar si ptr mine, membru cotizant)

  4. NU MAI MINCINOSI AU ASFALTTAT TRANSILVANIEI SI APOI AU TAIAT ASFALTUL SI IN BROSTENI E JALE DOROBANTI CE ZICETI DOMN ROMASCANU SAU NU ATI VAZUT BINE TE ROG PUBLICA COMENTARIUL NU CENZURA M ULTUMESC

  5. ATI BLOCAT SAITURILE DE SESIZARI ALE PRIMARIEI SA NU VA STRICE FATADA DOMN PRIMAR IN PRAGUL ALEGERILOR LA PUSCARIII CU TOTI HOTI SI MAFIOTI PUBLICA COMENTARIUL NU MAI CENZURATI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button