Din Buzău

Meteorologii n-au vești bune / Cum va fi vremea marți și miercuri

Suntem la jumătatea lunii mai, însă temperaturile de afară ne fac să ne simțim ca abia ieșiți din iarnă. *** Reprezentanții ANM au transmis prognoza pentru următoarele două zile, iar veștile nu sunt bune. *** La Buzău, ca în mai toate zonele țării, vremea este răcoroasă. ***
MARȚI:vijelie-ploaie
Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vest, în nord şi în centru unde va ploua pe arii relativ extinse. După-amiaza şi seara instabilitatea atmosferică se va manifesta local şi în regiunile sudice, în special în zona montană şi deluroasă, prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat se va semnala grindină. Pe crestele montane înalte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 20 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1 grad.
MIERCURI:
Vremea se va menţine răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar rece pentru această dată în nord, în centru şi în nord-est, unde cerul va avea înnorări pe parcursul zilei şi pe arii relativ extinse vor fi ploi, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice. În cursul după-amiezii, fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor apărea local şi în regiunile sud-estice şi în zonele montane şi submontane. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Pe crestele montane înalte, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 12…13 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 22 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 0 grade.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!