Știrile zilei

Misterul morții polițistei Cecilia Chiriță: Niciun bilet de adio, nicio explicație pentru gestul extrem

Stupefacție, lacrimi, figuri împietrite de durere și multe întrebări fără răspuns, printre apropiații agentei de poliție Cecilia Chiriță care, în această dimineață, și-a pus capăt zilelor împușcându-se în cap cu arma de serviciu. 

Deși nimeni nu știe ce a determinat-o pe femeia de 36 de ani să recurgă la un astfel de gest, un lucru este clar: azi-dimineață, Cecilia s-a comportat la fel ca într-o zi normală. Și-a dus fiica de zece ani la Școala 11, iar pe băiețelul de cinci ani l-a lăsat tot în cartier, la grădinița „Boboceii”.

De aici, ca în fiecare dimineață, ar fi trebuit să pornească spre Secția de Poliție Mărăcineni, unde lucra ca agent, de ani buni. Pentru că nu a mai ajuns la serviciu, spun apropiații, șeful secției de poliție l-ar fi sunat pe soțul Ceciliei, inginer la o firmă din Buzău.

Îngrijorat, bărbatul a mers într-un suflet acasă, unde și-a găsit soția întinsă pe pat, într-o baltă de sânge. În scurt timp, la fața locului au ajuns poliția și ambulanța, însă femeia era deja decedată.

Familia Chiriță locuia la etajul 2 al blocului F17 din cartierul Dorobanți.

Ipoteza de lucru a anchetatorilor este cea a sinuciderii, moartea fiind cauzată de o rană produsă prin împușcare, în zona capului, undeva deasupra urechii. La vederea scenei, soțul ei a suferit un șoc și a fost transportat de urgență la spital, în prezent aflându-se internat la UPU.

  • Niciun bilet de adio, nicio explicație pentru gestul șocant.

Pentru mulți dintre apropiați, sinuciderea Ceciliei rămâne un mare mister. Femeia nu a lăsat niciun bilet de adio și nimeni nu ar fi lăsat de înțeles că ar putea comite un astfel de gest.

O altă întrebare care necesită răspuns este legată de arma pe care Cecilia o avea asupra ei. O posibilă explicație ar fi aceea că femeia nu ar fi predat arma vineri, la ieșirea din serviciu, însă acest aspect rămâne să fie lămurit de anchetatori.

Vineri seară, Cecilia petrecuse la ziua unei prietene, la un restaurant din Mărăcineni. Niciun semnal de alarmă, nimic care să prevestească tragedia ce urma să aibă loc.

Toți cei care au iubit-o pe Cecilia au inimile frânte de durere. Ea era o soție și o mamă iubitoare, o colegă de excepție, dar mai ales o prietenă devotată.

Pentru că tatăl este încă în spital, astăzi, la ieșirea de la ore, cei doi copii ai Ceciliei au fost așteptați de două doamne psiholog din cadrul DGASPC.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button