Știrile zilei

Modernizarea policlinicii Spitalului Județean bate pasul pe loc

Deși ar fi trebuit să se finalizeze în doar trei luni, modernizarea policlinicii de la cea mai mare unitate spitalicească din județ s-a blocat în faza licitației.

Una dintre cele mai importante investiţii cu fonduri europene din Spitalul Judeţean Buzău, modernizarea Policlinicii din unitatea medicală, bate pasul pe loc. Proiectul privind dotarea ambulatoriului ar trebui finalizat în doar trei luni, însă, deocamdată, nu a fost achiziţionat niciun aparat.

În mod paradoxal, la licitaţia pentru achiziţia componentelor IT şi electronice nu a fost depusă nicio ofertă. Proiectul are ca sursă de finanţare fondurile europene şi își propune dotarea cabinetelor medicale cu aparatură performantă, astfel încât diagnosticarea şi tratarea pacienţilor care ajung în ambulatoriul Spitalului Judeţean să fie cât mai rapide.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10,7 milioane de lei, din care circa 7,5 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar aproape 3 milioane de lei provin din bugetul naţional.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button