Știrile zilei

„Nu veni acasă, Georgiana, că nu mai avem o casă..”

Colegii unei tinere de 22 de ani, din Bisoca, fac apel la solidaritate și mobilizare pentru ajutorarea familiei acesteia, rămase sub cerul liber după ce un incendiu devastator i-a mistuit locuința din temelii. 

Povestea familiei Neculai din Bisoca este asemănătoare aceleia a unui om silit să treacă prin cele mai mari încercări ale vieții, pentru mai apoi să renască din propria-i cenușă, asemenea păsării Phoenix. Toate planurile și visurile unei fete de 22 de ani, ale mamei sale și ale nepoțeilor acesteia s-au năruit în câteva ore, după un incendiu devastatori.

Nenorocirea care avea să lase sub cerul liber patru suflete s-a produs la sfârșitul săptămânii trecute. Flăcările au izbucnit seara, surprinzându-i înăuntru pe o femeie de 63 de ani și pe cei doi nepoței ai acesteia, ambii elevi la gimnaziu. Femeia a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. După ore de luptă cu flăcările, din locuință nu au mai rămas decât mormane de cenușă.

  • Georgiana a luat titularizarea cu 10.

Fiica femeii de 63 de ani, Georgiana Neculai, a aflat despre nenorocire la câteva ore după incendiu și a venit într-un suflet de la București, acolo unde și-a luat două joburi pentru a face față cheltuielilor. A fost o elevă eminentă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și a obținut numeroase premii la Palatul Copiilor Buzău, sub coordonarea profesoarei Ioana Matache.

A luat titularizarea cu zece curat, iar astăzi predă la o școală din București. Situația financiară dificilă prin care trece familia a determinat-o să își ia și un al doilea job.

Acasă, la Bisoca, mama sa, în vârstă de 63 de ani, crește nepoții unei fiice mai mari, plecate în străinătate în căutarea unui loc de muncă. Femeia a rămas văduvă în urmă cu 12 ani, iar acum nu mai are nici un acoperiș deasupra capului.

În urmă cu câțiva ani, o altă casă a familiei a ars din temelii, silindu-i pe cei patru să se mute într-o altă casă bătrânească, la marginea unui sat din Bisoca. Și de această dată, destinul a fost neîndurător, casa fiind prefăcută în cenușă la sfârșitul săptămânii trecute.

  • „Nu veni acasă, Georgiana, că nu mai avem o casă..”

Văzând situația grea prin care trece Georgiana, foștii săi colegi nu au putut rămâne nepăsători și s-au mobilizat pentru a o ajuta. Georgiana și familia ei vor acum să se mute din acel loc și au găsit o casă bătrânească la țară, undeva pe Valea Buzăului, dar nu au toți banii necesari. Orice ajutor este binevenit:

“Nu veni acasa, Georgiana, ca nu mai avem o casa” este ceva ce nimeni nu si-ar dori sa auda niciodata. Astazi, Georgiana are nevoie de sustinerea si ajutorul nostru pentru a trece peste aceste momente dificile cu care se confrunta. Oricine are binevointa sa o ajute, cat de putin, conteaza! Va multumim pentru ajutor!

TITULAR : CIUPARU DRAGOS COSMIN IBAN : RO27BTRLRONCRT0395690301

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button