În perioada 9 – 25 iunie 2023, Primăria municipiului Buzău organizează o nouă ediție a festivalului Drăgaica. Târgul buzoian are o istorie de aproape trei veacuri și atrage, an de an, zeci de mii de participanți.
Anul acesta, Drăgaica se va deschide vineri, 9 iunie 2023, la ora 17:00. În fiecare zi de eveniment, buzoienii sunt invitați să ia parte la concertele susținute de artiști îndrăgiți.
Deși lista interpreților nu a fost încă făcută publică, Șansa News a aflat două dintre numele prezente la Drăgaică. Este vorba despre Andra, care va urca pe scenă în deschiderea festivalului, și despre Direcția 5, care va încânta publicul cu melodiile sale extrem de cunoscute.
De obicei, spectacolele încep la ora 17:00 și se încheie în jurul orei 21:00. Buzoienii pot rămâne însă în continuare la terasele deschise până aproape de miezul nopții.
La fel ca anul trecut, prețul unui bilet de intrare în Drăgaică este de 3 lei, dar copiii și elevii sub 14 ani au gratuitate.
Terasele, chioșcurile și tarabele vor fi deschise până târziu, în noapte, orarul de funcționare fiind: 10:00 – 24:00. Agenții economici nu vor putea vinde alte produse decât cele prezentate în contractul de închiriere.
La Drăgaică vom putea găsi însă orice: de la jucării, haine și articole de uz gospodăresc până la pastramă, mici, bere rece, gogoși, kurtos, fructe, vată de zahăr și alte dulciuri.
Târgul Drăgaica datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Edilii vor acum ca Drăgaica 2023 să continue ce au realizat edițiile din ultimii ani, respectiv un etno-festival deschis artelor spectacolului modern și care, prin prezența meșterilor populari, să reînvie tradiția târgului de meșteșugari.
trebuie sa se vândă și carnea expirata undeva