Știrile zilei

O nouă străduță se deschide în centrul orașului

Soluție găsită de Primăria Buzău pentru fludizarea traficului de pe Unirii. La începutul anului viitor, se va deschide străduța de la McDonalds, care face legătura între Bulevardul Unirii și zona Aleea Trandafirilor – Ostrovului.

În prezent, strada este închisă și funcționează ca parcare, însă edilii cred că ea ar putea ajuta la fluidizarea traficului infernal de pe Bulevardul Unirii.

Potrivit edililor, strada se va redeschide în curând și va avea sens unic către Ostrovului, permițându-le șoferilor să nu mai ocolească prin centru, pe la intersecţia cu Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Reprezentanții primăriei cred că, în acest fel, se va circula mai bine în zona intersecției Unirii-Bălcescu, unde în prezent se pierd zeci de minute în trafic.

Redeschiderea străduței va însemna o nouă provocare pentru Poliția Rutieră, care va trebui să găsească cea mai bună soluție de semnalizare, astfel încât să se evite blocajele create la intersecţia cu Ostrovului şi mai departe.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. este redeschidere, ca pe portiunea respectiva sa mai circulat fiind inchisa dintr-o „eroare de evaluare” daca ii putem spune asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button