Administrație

Patru grefieri de la Buzău, trimiși în judecată pentru înșelăciune

Patru grefieri de la Tribunalul Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele, au grefierifost trimiși în judecată  de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti după ce au fost puși sub acuzare pentru înşelăciune şi fals în declaraţii.

Conform procurorilor, Mioara Teodorescu, Liliana Stănciulescu, Elisabeta Crăciunoiu şi Alin Cătălin Frigea, angajaţi în cadrul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele, în calitate de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti – grefieri, şi-au stabilit în mod fictiv reşedinţele în alte localităţi pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii, decontare prevăzută prin lege şi de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.

În perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, grefierul Mioara Teodorescu a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport lunar, prin declararea unei rute de transport fictive între Slobozia şi Buzău, în sumă de 19.516 lei.

Liliana Stănciulescu a declarat și ea că face naveta pe acelai traseu, aceasta obţinând decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în sumă de 17.620 lei, pentru perioada septembrie 2012 – iulie 2013.

Grefierul Elisabeta Crăciunoiu de la Tribunalul Buzău a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în valoare de 10.135 lei pentru perioada octombrie 2012 – septembrie 2013 declarând că face naveta între localitatea Calvini şi Buzău, în timp ce grefierul Alin Cătălin Frigea de la Judecătoria Pogoanele, a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în valoare de 13.309 lei pentru perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, prin declararea unei rute de transport fictive, între Băicoi şi Pogoanele.

Prejudiciul total adus bugetului de stat ajunge la 60.580 lei, susţin anchetatorii, Tribunalul Buzău constituindu-se parte civilă în cauză cu această sumă. Dosarul va fi judecat la secţia penală a Judecătoriei Ploieşti.

 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5