Știrile zilei

Petrecere mare la Pietroasele! E sărbătoarea Tămâioasei și a vinului bun

Duminică, 3 septembrie, în curtea Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa va avea loc cea de-a zecea ediție a festivalului Sărbătoarea Tămâioasei, ocazie pentru buzoieni să se relaxeze și să guste ceva bun, departe de aglomerația orașului.

Startul petrecerii se va da dis-de-dimineață, atunci când invitații sunt așteptați să viziteze crama stațiunii, unde se vor putea delecta cu celebrele soiuri de vin produse aici. Nu vor lipsi nici produsele tradiționale, meșterii populari și artiștii care vor asigura buna dispoziție pe parcursul întregii zile.

Gospodarii din sat şi de prin împrejurimi îşi vor expune cei mai frumoşi struguri şi vinurile cele mai de soi. Micii vor sfârâi îndelung pe grătare, alături de pastrama de batal, colacele de babic şi ghiudem, agăţate lângă funiile de ardei iuţi. Tot acum, vor fi organizate un concurs ţărănesc pentru aprecierea vinurilor locale, o expoziţie etnografică şi de unelte vechi pentru vinificaţie, dar şi o expoziţie gastronomică la care vor fi prezentate bucate, preparate pe bază de vin, viţă-de-vie şi struguri.

  • Muzică și voie bună.

Pe scena special amenajată vor urca artiști de seamă precum: Maria Dragomiroiu, Heaven, Mario Buzoianu, Nicolae Datcu, Valeria și Traian Ilea dar si artiști locali: Adriana Stuparu, Sabin Lupu și Teodora Bârsan. Participantii la eveniment pot vizita cramele și vinoteca din cadrul statiunii de cercetare viticola de la Pietroasele, la final publicul prezent va asista la un impresionant foc de artificii.

La eveniment sunt așteptați să sosească invitați din mai multe județe, atrași de calitatea vinurilor de Buzău și de atmosfera de spectacol a evenimentelor de acest gen.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button