Știrile zilei

Polițiștii au arestat doi buzoieni căutați în Austria

Imagine de arhivă

Operativitate. Doi bărbați în vârstă de 36 și, respectiv, 42 de ani au fost arestați săptămâna trecută, la capătul unei operațiuni organizate de polițiștii de investigații criminale și de mascații SAS. Cei doi buzoieni erau căutați de autoritățile austriece pentru comiterea mai multor furturi.

Pe 3 octombrie, polițiști de investigații criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău împreună cu cei de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat activităţi de depistare a doi buzoieni pe numele cărora Curtea de Apel Ploieşti emisese mandate de aducere.

Cei doi buzoieni, în vârstă de 36, respectiv 42 de ani erau urmăriţi la nivel internaţional de către autorităţile judiciare din Austria, împotriva lor fiind emis mandat european de arestare, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Iniţial, cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ocazie cu care a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, buzoienii au fost prezentaţi Curţii de Apel Ploieşti, instanţa dispunând arestarea acestora pe o perioadă de 15 de zile.

Buzoienii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5