AdministrațieȘtirile zilei

Primăria Buzău și instituțiile subordonate vor fi mâine în doliu

Reprezentanții instituțiilor implicate se vor asigura că vor vineri va fi arborat în bernă drapelul României.

„În conformitate cu Hotărârea Guvernului din 31.08.2016, de declarare a zilei de 2 septembrie  2016 ca zi de doliu naţional în memoria celor 11 cetăţeni români decedaţi în urma cutremurului din Italia din data de 24 august 2016 şi în semn de solidaritate cu poporul italian, se declară zi de doliu pe raza Municipiului Buzău, vineri, 2 septembrie 2016.

Astfel, Primăria Municipiului şi instituţiile subordonate acesteia, precum şi toate instituţiile publice locale, vor trebui să arboreze în bernă drapelul României. De asemenea, obligaţia va fi valabilă şi pentru sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, în gări şi autogări, dar şi pentru persoanele fizice, dacă acestea arborează drapelul României la domiciliu sau reşedinţă. Instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.”, transmite viceprimarul municipiului Buzău, Andrei Neder, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button