ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Primarul comunei Lopătari A DEMISIONAT din funcție

Șoc în comuna Lopătari, după ce primarul Claudiu Constantin și-a anunțat demisia din funcție la numai un an și jumătate de la alegeri. Edilul a invocat motive personale și a anunțat că toate atribuțiile vor fi preluate de viceprimarul comunei, conform legislației în vigoare.

Claudiu Constantin este singurul primar din județul Buzău ales pe listele USR la alegerile locale din septembrie 2020. El a reușit să câștige alegerile în fața candidatului PSD, care conducea comuna de mai bine de zece ani.

Iată mesajul postat pe Facebook de Claudiu Constantin:

Stimați cetățeni și prieteni ai comunei Lopătari,

Mi-am prezentat astăzi Consiliului Local demisia mea din funcția de primar al comunei Lopătari. Este o decizie pe care am luat-o cu greu, dar pe deplin împăcat, una care are la bază motive personale. Vreau să mă concentrez mai mult pe sănătatea mea și pe familie, lucruri importante pe care recunosc că le-am neglijat prea mult în acest an și jumătate.

Stau drept în fața Consiliului Local, față de care am avut întreaga deschidere spre colaborare. Stau drept atât în fața celor care mi-au acordat încrederea, cât și în fața celor pe care nu i-am convins încă. Și stau drept în fața tuturor angajaților Primăriei Lopătari, pe care i-am respectat și cu care am lucrat bine în toată această perioadă. Așa cum am jurat în ziua ceremoniei de învestire din octombrie 2020, mi-am pus priceperea, buna-credință și energia în slujba comunei Lopătari din prima zi și până în ultima zi de mandat. Ca primar, am tras cum nu s-a tras vreodată pentru bunăstarea acestor meleaguri, limitat fiind atât de resursa umană, cât și de cea financiară. Consider că am făcut o treabă bună cu ce am avut la mână, un principiu cunoscut gospodarilor din zona noastră.

În perioada în care am reprezentat formal comuna s-au făcut progrese notabile atât în proiectele din teren, cât și în fluxul muncii din cadrul Primăriei. Am pus fiecare leu la muncă și am folosit fiecare oportunitate care a fost disponibilă pentru a duce comuna Lopătari pe drumul spre dezvoltare pe care-l merită. În secțiunea de „Rapoarte de activitate” de pe site-ul primăriei veți găsi toate rapoartele anuale din mandatul meu, inclusiv pentru 2022.

Rămân dedicat comunei Lopătari, loc pe care-l iubesc din adâncurile inimii și pentru care am dedicat și voi dedica în continuare multă energie. Rămân un partener de nădejde Primăriei Lopătari, în cazul în care viitoarea conducere va considera că le pot fi util. Rămân în comuna Lopătari, unde îmi doresc să fiu un membru implicat al comunității și loc în care vreau să-mi cresc copiii 🙂

Săptămâna viitoare va fi ultima în primărie, una în care mă voi asigura că lucrurile rămân în bună ordine. În continuare toate atribuțiile vor fi preluate de viceprimarul comunei până la alegeri, conform legislației în vigoare. Cred că inițiativele din această perioadă vor fi continuate și că vor apărea multe alte proiecte benefice pentru comună.

Vă salut, vă respect și vă iubesc!

Cu prețuire,
Claudiu

Lopătari, 3 iunie 2022

În 2020, Claudiu Constantin a devenit cel mai tânăr primar din județul Buzău. La 31 de ani, a părăsit viaţa din Capitală, şi-a lăsat meseria de programator şi s-a întors la origini, intrând în lupta pentru Primăria Lopătari. A câştigat cursa împotriva candidatului PSD și a încercat să schimbe lucrurile în administrația locală: Cred că pentru cei mai tineri a contat un pic partidul, pentru cei mai în vârstă a contat omul. Principala mea prioritate o reprezintă drumurile, apoi reţeaua de apă şi colectarea gunoiului”, declara, pentru Digi24 tânărul primar.

Astăzi, edilul spune stă drept în fața Consiliului Local, față de care a avut întreaga deschidere spre colaborare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!