Știrile zilei

Profesori din Republica Moldova, trei zile petrecute la Buzău, alături de marea familie a Palatului Copiilor

În perioada 17-19 noiembrie 2023, o delegație de profesori de la Centrul de Creație și Agrement Sîngerei, Republica Moldova s-a aflat la Buzău, unde a participat la Simpozionul educațional „Pod peste Prut”. Vizita a avut loc în cadrul unui parteneriat lung și fructuos pe care profesorii moldoveni îl au încheiat cu Palatul Copiilor Buzău.

Profesorii din Republica Moldova au ajuns la Buzău vineri dimineață, atunci când au avut programată și o primă activitate. Este vorba despre o vizită tematică la Palatul Parlamentului din București, unde au efectuat un tur ghidat al grandioasei clădiri și au purtat discuții cu deputatul buzoian Andi Cristea, gazda întâlnirii.

În continuare, delegația profesorilor de peste Prut, însoțită de cadre didactice ale Palatului Copiilor Buzău, a vizitat Muzeul Național al Literaturii Române. Aici au putut descoperi un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărți vechi și rare, documente istorico-literare, obiecte personale și piese de mobilier care au aparținut scriitorilor români.

Sâmbătă au continuat activitățile prevăzute în calendarul Simpozionului educațional „Pod peste Prut”. Profesorii din Republica Moldova, în frunte cu directorii Stela Dorojneac și Iurie Ivancea, au fost primiți de către directorul Palatului Copiilor Buzău, prof. dr. Veronica Trandafir, la sediul instituției de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Aici, în cadrul schimbului de experiență prevăzut în graficul schimbului de experiență, a avut loc un moment artistic susținut de elevii cercul de Cor/Grup Vocal, coordonat de profesoara Loredana Mihaela Bunilă:

Duminică, delegația profesorilor s-a deplasat la Clubul Copiilor Berca, unde elevii cercului Cor/Grup Vocal, coordonat de profesoara Florentina Popescu, au pus în scenă un spectacol emoționant. Copiii au cântat, au dansat și au prezentat costume populare autentice din zona Buzăului:

Duminică după-amiază, profesorii din Republica Moldova au părăsit județul nostru, cu promisiunea că vor onora invitația de a participa la Festivalul Artistic Județean al Elevilor Buzoieni, organizat în primvărară de Palatul Copiilor Buzău.

Parteneriatul dintre Palatul Copiilor Buzău și Centrul de Creație și Agrement Sângerei are o lungă tradiție, bazele acestuia fiind puse în anul 1996 de către profesorul de șah Nistor Slabu și regretatul dascăl moldovean Valeriu Sănduleac.

Printre obiectivele acordului româno-moldovean se numără schimbul de experiență, promovarea dialogului și a bunelor practici între cele două instituții de învățământ.

Anul viitor, va fi rândul profesorilor Palatului Copiilor Buzău să participe la un simpozion organizat în Republica Moldova, de către Centrul de Creație și Agrement Sângerei.

FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!