Știrile zilei

PSD, amendament la legea „Green Pass” pentru bugetari: „Statul să suporte testele pentru angajați timp de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii”

Astăzi, senatorii Partidului Social Democrat au votat împotriva certificatului verde obligatoriu la locul de muncă. Asta nu înseamnă însă că proiectul nu merge mai departe, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz. Cel mai probabil, săptămâna viitoare deputații își vor dat votul pe proiectul „Marii Discriminări”.

Într-o postare pe Facebook, PSD  a transmis că senatorii săi au votat împotriva proiectului dezbătut astăzi, motivul find grava discriminare pe care ar produce-o. Social-democrații vorbesc despre discriminări „între diverse categorii socio-profesionale” și despre „sectoarele critice din prima linie în combaterea pandemiei”.

Potrivit textului postării, PSD a depus un amendament în Comisia de sănătate din Senat, însă acesta a fost respins. Social-democrații ar fi vrut ca statul, respectiv angajatorul, să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

După cele 60 de zile, angajații tot ar fi trebuit să se vaccineze pentru că, în caz contrar, ar fi fost suspendați și ulterior dați afară. Astfel, amendamentul PSD ar fi fost doar un răgaz acordat celor care nu au avut timp să facă vaccinul.

„Încă de la început, PSD a spus foarte clar că nu va vota acest proiect de lege inițiat de miniștrii PNL și UDMR deoarece reprezintă o reglementare neconstituțională, care ar fi dat naștere unor grave discriminări între angajații din sectorul public și cei de la privat, dar și între diverse categorii socio-profesionale. Aceasta ar fi produs dezechilibre grave în sectoarele critice din prima linie în combaterea pandemiei.
De altfel, din acest motiv, PSD a și depus în Comisia de Sănătate din Senat un amendament în acest sens, conform căruia ”statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii”. Amendamentul a fost respins prin votul senatorilor PNL, USR și UDMR, ceea ce demonstrează încă o dată că cearta politică dintre partidele aflate la guvernare este doar de fațadă, Coaliția funcționând perfect în Parlament.
▪ PSD a arătat că acest proiect de lege ar produce consecințe grave în rândul personalului aflat în prima linie în lupta cu pandemia. Impunerea unei astfel de măsuri, în plin vârf al pandemiei, ar fi putut produce o catastrofă sanitară de proporții.
▪ În forma propusă spre adoptare, legea introducea discriminări între diversele categorii de angajați (atât între cei din sectorul public și privat, cât și între diversele categorii profesionale, cum ar fi de pildă între magistrați și personalul medical).
▪ Toți senatorii PSD au votat împotriva acestui proiect de lege în forma propusă de miniștrii PNL și UDMR. PSD sprijină recomandările Uniunii Europene în ceea ce privește controlul pandemiei, dar nu este de acord cu derapaje care adâncesc criza sanitară.”, se arată pe pagina de Facebook a PSD Buzău.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. Psd o da cum ii convine. Daca era la guvernare avea alta pozitie, opusa.
    Dar asa….o dam de pereti sa dea bine…
    Ar fi maturi sa se implice in vaccinare si educatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: