Știrile zileiPolitică

Romeo Lungu: „Am votat în această seară pentru pensii mai mari!”

Luni seară, Camera Deputaților a adoptat, cu 199 de voturi „pentru”, noua Lege a pensiilor publice, document care fusese aprobat săptămâna trecută de Senat. Proiectul are termen două zile pentru a fi contestat la Curtea Constituțională, după care va putea merge la Președintele României pentru promulgare.

Într-o amplă postare pe Facebook, deputatul PSD, Romeo Lungu, a anunțat că a votat pentru creșterea pensiilor, urmând ca acestea să crească de două ori în 2024.

Potrivit deputatului buzoian, prima majorare va avea loc de la 1 ianuarie, urmând ca cea de-a doua indexare să intre în vigoare de la 1 septembrie. Nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare pentru că va fi păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil, a mai arătat deputatul Romeo Lungu:

Am votat în această seară pentru 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗶. 📈 Acestea vor crește de DOUĂ ori în 2024!

✅ Prima majorare, de 13,8%, va avea loc de la 1 ianuarie. ✅ A doua majorare va avea loc de la 1 septembrie, prin #recalcularea și #corectarea nedreptăților. ❌ Nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare pentru că va fi păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.

📍 Această măsură vine în sprijinul părinților și bunicilor noștri, care au contribuit cu munca lor la #dezvoltarea țării și care merită să trăiască în #demnitate.

🔴 Noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială

🤝 Proiectul, realizat cu experți ai Comisiei Europene și Băncii Mondiale, este confirmat ca fiind sustenabil și va aduce #stabilitate sistemului de pensii.”, a scris deputatul buzoian pe pagina sa de Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button