Utile

Sesiune Q&A: „Am voie să fac grătar în spatele blocului?

Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni.

  • Întrebare: Pot aprinde grătarul în spatele blocului?

Răspuns: Prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nu menționează o distanță cuantificabilă, însă recomandarea pentru cetățeni este să se deplaseze în afara domiciliului doar pentru urgențe.

În textele ordonanței nu se precizează nimic referitor la activitățile de picnic, dar se subînțelege că acestea nu reprezintă nicidecum o urgență, fiind eliminate din start.

Un alt aspect de care trebuie să se țină cont este acela că activitățile de picnic nu se pot desfășura oriunde. Conform Legii 54/2012, activitățile de picnic se pot derula doar în zone special amenajate, dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.

Astfel, petrecăreții sunt pasibili de amenzi de până la 1000 de lei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Un articol foarte utilll mai ales pentru idiotii care inca n-auj aflat de legea 62 ! Normal ca nu ai voie, nu aveai nici inainte, dar la noi se facea nonstop ! Si azi se face si ieri s-a facut gratare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button