Din Buzău

Și-a băgat doi prieteni în spital, după ce s-a urcat băut la volan și S-A RĂSTURNAT pe câmp

Amețit de aburii alcoolului, bărbatul de 28 de ani s-a urcat la volan și a pornit în goană pe E85, în mașină aflându-se și alți doi tineri, în vârstă de 21 și 24 de ani. La un moment dat, mașina a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe câmp.curba-masina-rasturnata
Totul s-a petrecut sâmbătă, pe DN2E85, în localitatea Costești.  Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua europeană, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a pătruns pe sensul opus şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din accident a rezultat rănirea a celor doi pasageri în vârstă de 21 şi 24 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
În urma testării efectuată cu aparatul etilotest, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acum, șoferul se va alege cu dosar penal și ar putea fi tras la răspundere pentru vătămare corporală din culpă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button