AdministrațieȘtirile zilei

Sorin Lazăr pleacă la București. A primit o funcție importantă în aparatul central

Promovare importantă pentru buzoianul Sorin Lazăr, care, începând de mâine, va ocupa funcţia de director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Șeful ORC Buzău a explicat, pentru publicația Jurnalul de Buzău modul în care a fost făcută numirea sa și cine va prelua funcția de la Buzău:

„De mâine, prin ordin al ministrului Justiţiei am fost desemnat director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Instituţia de la Buzău rămâne pe mâini bune. Interimatul la Buzău este asigurat de una dintre colegele mele care până acum a ocupat tot un post interimar de şef de birou la Registrul Comerţului, este vorba despre doamna Grigoruţ Anca. Dumneaei va asigura interimatul funcţiei de director la Registrul Comerţului Buzău până când eu voi reveni pentru că este o numire temporară.

Dacă voi considera că voi dori să rămân acolo pentru o perioadă mai lungă, atunci probabil că lucrurile se vor schimba, dar asta este în perspectivă. Interimatul este asigurat de o colega foarte bine pregătită şi cu foarte multă experienţă în ceea ce priveşte operaţiunile de registrul comerţului. De asemenea, colegii mei ştiu foarte bine ce au de făcut, instituţia noastră, la nivel local, funcţionează foarte bine şi cu siguranţă va funcţiona la fel şi în continuare”, a declarat Sorin Lazăr pentru sursa citată.

Sorin Lazăr lucrează la Registrul Comerțului din septembrie 1990. În 2002 a fost desemnat şef de birou, iar în 2003, tot în luna septembrie, a fost numit tot prin ordin al Ministrului Justiţiei de atunci director al Registrului Comerţului Buzău.

Sorin Lazăr este și consilier local din partea PSD în Consiliul Local Municipal. El este căsătorit și are două fete.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button