Politică

UPDATE: Surprize, pe lista candidaților PSD Buzău la alegerile parlamentare

Partidul Social Democrat Buzău își depune, astăzi, lista candidaturilor pentru alegerile parlamentare programate să aibă loc pe data de 6 decembrie 2020. 

Potrivit unor surse politice, primul loc la Camera Deputaților este ocupat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, urmat, se pare, de fostul europarlamentar social-democrat Andi Cristea.

Cristea este buzoian și, până la vârsta de 38 de ani, și-a croit un C.V. impresionant. În 2014 a fost ales europarlamentar din partea PSD, postură din care a reprezentat România cu cinste în cel mai înalt for european: a devenit vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET), Președinte al Delegației la Comisia parlamentară de Asociere UE-Moldova (D-MD), membru în Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest (DEPA) și membru al Conferinței președinților de delegație.

Tot pe un loc eligibil ar candida actualul secretar al Organizației Județene a PSD Buzău, Romeo Lungu. În ultimii patru ani, Romeo Lungu a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, contribuind la proiectele de dezvoltare a județului. De asemenea, s-a ocupat de tot ce înseamnă organizare în interiorul filialei județene a PSD Buzău.

Tot la Camera Deputaților ar urma să candideze directorul adjunct al Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Laurențiu Țepeluș, dar și Claudiu Damian, Costin Stanciu, Oana Matache, Florin Ceparu și Ion Bogdan.

Aceleași surse susțin că, la Senat, ar urma să candideze fostul ministru al Culturii, senatorul Lucian Romașcanu, urmat de Liliana Sbârnea. De pe aceeași listă mai face parte și inspectorul școlar general adjunct Daniela Palcău.

UPDATE: IATĂ LISTELE PENTRU PARLAMENTARE, TRANSMISE, ASTĂZI, DE PSD BUZĂU:

SENAT

1. ROMAȘCANU LUCIAN

2. SBÎRNEA LILIANA

3. PALCĂU DANIELA

4. BUȘCU ALEXANDRU

5. GHEORGHIU OANA RAMONA CĂTĂLINA

 

CAMERA DEPUTAȚILOR

1. CIOLACU ION MARCEL

2. CRISTEA ANDI LUCIAN

3. LUNGU ROMEO DANIEL

4. ȚEPELUȘ LAURENȚIU CRISTINEL

5. DAMIAN CLAUDIU CONSTANTIN

6. MATACHE OANA

7. CEPARU FLORIN

8. BOGDAN ION

9. STANCIU COSTIN

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button