Știrile zilei

Tânăr decedat, după un accident produs de un prieten băut

Sfârșit de drum pentru un tânăr în vârstă de 33 de ani, din orașul buzoian Nehoiu. Bărbatul și-a pierdut viața după ce mașina în care era pasager s-a izbit violent de un TIR, pe DN 10. Șoferul, un prieten în vârstă de 24 de ani, băuse înainte de a se urca la volan.

Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 04:00. Din datele furnizate de IPJ Buzău, autoturismul Mercedes era condus pe DN10 dinspre Buzău către Brașov, de catre un șofer în vârstă de 24 de ani, din Nehoiu.

La un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, mașina a iesit in afara partii carosabile si a intrat în coliziune cu un autocamion stationat.

Lovitura a fost atât de puternică, încât un pasager din autoturism, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Nehoiu, a murit pe loc.

Impactul s-a produs chiar în partea laterală dreaptă, unde se afla pasagerul. El a fost găsit fără semne vitale de echipajele medicale sosite la fața locului.

Șoferul mașinii a scăpat teafăr din eveniment și, conform procedurii, a fost supus testului cu aparatul Dragger. Rezultatul avea să arate tânărul de 24 de ani consumase alcool înainte de a se urca la volan și a provoca accidentul care i-a curmat viața unui om.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tanarul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemei.” se arată în informarea poliției.

Șoferul riscă acum ani grei de închisoare pentru ucidere din culpă și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Legea trebuie schimbată.
    Asta nu e culpă, e crimă.
    Tinerii nu citesc presa, ei își consumă viața pe tik tok, și nu învață nimic bun…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button