Știrile zilei

Tineri din Buzău, reținuți după ce și-au trimis partenerele la produs (VIDEO)

UPDATE: Instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi reținuți pentru proxenetism.


Doi tineri din Buzău – de 27 și, respectiv, 32 de ani – au ajuns după gratii după ce polițiștii au obținut indicii că aceștia și-ar fi trimis partenerele de viață să se prostitueze în state din vestul Europei. Cei doi nu fac parte din nicio grupare, nu au trecut infracțional și ar fi acționat pe cont propriu. 

În zorii zilei de 29 decembrie, poliţiştii buzoieni au descins la șase adrese la care locuiau persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. Au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere, cu vârste cuprinse între 22 și 55 de ani, din județele Buzău, Vrancea și Teleorman, persoane care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru continuarea cercetărilor.

  • Curiosul caz al tinerilor care și-au trimis partenerele la produs (?!)

Perchezițiile au fost desfășurate la imobile din Vadu Pașii, Măgura și municipiul Buzău. La adresele din municipiul Buzău, oamenii legii au fost uimiți să descopere doi tineri, de 27 și 32 de ani, bănuiți că și-ar fi trimis partenerele de viață să se prostitueze.

Laptopul în care, cred anchetatorii, vor fi găsite multe dovezi

Cei doi aveau relații stabile cu cele două fete de pe urma cărora aveau să obțină fabuloasa sumă de 250.000 de euro. Cazul lor este cu atât mai curios cu cât, dacă i-ai vedea, nici nu ai bănui măcar că sunt capabili de o asemenea faptă. Ei nu au cazier, nu fac parte din niciun clan și nu corespund niciunui „tipar” infracțional.

Cel puțin pentru moment, oamenii legii exclud varianta folosirii metodei „Loverboy”. Este puțin probabil probabil ca cei doi să le fi racolat pe fete în vederea obținerii de foloase, din moment ce relațiile lor erau serioase și de lungă durată.

  • Au câștigat un sfert de milion de euro.

Din verificările efectuate a rezultat că în perioada 2016-2020, doi tineri în vârstă de 27, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Buzău, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 și 26 de ani, pe teritoriul mai multor state ( România, Elveția, Marea Britanie, Germania). În urma activităților ilicite, cei doi tineri ar fi obținut foloase materiale estimate la 250.000 de euro.

Una dintre mașinile celor doi, indisponibilizată.

De asemenea, cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. La ora scrierii acestei știri, cei doi se aflau la Parchet, urmând ca procurorul să decidă dacă vor fi prezentați instanței în vederea arestării preventive.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!