Știrile zilei
ULTIMA ORĂ

UPDATE: Tren izbit violent de o locomotivă | O persoană a decedat

Locomotiva ar fi trebuit să se cupleze la garnitura pe care a lovit-o, însă chiar în acel moment ar fi apărut o defecțiune la sistemul de frânare.

UPDATE: Din păcate, o angajată a CFR a decedat la scurt timp după accident.

„Gina Basoc este șefa de tren care și-a pierdut viața, în această seară, în urma accidentului feroviar produs în Gara CFR #Galați.

Urma să plece în cursă pe relația Galați – Mărășești, însă nu a mai apucat. Avea doar 53 de ani.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au scris reprezentanții Pro Lider FM pe Facebook.

În urmă cu puțin timp, și oficialii CFR au transmis un punct de vedere:

Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară, în stația Galați, CFR Calatori anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal.

CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate.”, transmite CFR Călători, într-un comunicat publicat de stiripesurse.ro.


ȘTIREA INIȚIALĂ:

În această seară, patru persoane au ajuns la spital după ce trenul în care se aflau a fost izbit puternic de o locomotivă. Una dintre victime ar fi în stare gravă.

Potrivit informațiilor furnizate de CFR Călători, accidentul a avut loc în stația Galați, în timpul manevrei de cuplare a locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești. În urma impactului, trenul ar fi fost împins aproximativ 150 de metri.

Din primele informații, în urma impactului, au fost rănite patru persoane: mecanicul, conductorul, șeful de tren și un călător. Au fost solicitate serviciul de Ambulanță, răniții fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Cauzele care au generat acest accident vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la fața locului.”, se arată în comunicat.

La scurt timp după accident, publicația știripesurse.ro a scris că una dintre cele patru victime s-ar afla în stop cardio-respirator.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button