Administrație

Viscolul anulează trenuri la Buzău. Buzoienii care voiau să meargă la Brăila și Galați, au tremurat ore bune în gară

La Buzău, oamenii care voiau să plece azi-dimineață în direcția Brăila-Galați au tremurat ore bune în gară, până când cineva i-a informat că pe linia Buzău-Galați, circulația trenurilor este închisă.gara

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 08.00, circulaţia este restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe opt linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Urziceni, Goleşti – Chitila, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Ploieşti – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

În total, miercuri sunt anulate 177 de trenuri, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs.

Angajaţii companiilor feroviare vor comunica permanent modificările care intervin în graficul trenurilor şi vor interveni cu utilaje pentru deszăpezire, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pe toate rutele de cale ferată, a precizat sursa citată.

„În condiţiile speciale de circulaţie din această perioadă, pentru preîntâmpinarea unor eventuale blocaje în traficul feroviar se iau măsuri de intervenţie cu utilaje, pluguri de zăpadă şi forţă umană. Există posibilitatea introducerii de limitări de viteză sau staţionări ale trenurilor în gări în intervalul de timp necesar intervenţiilor de deszăpezire a liniilor şi a macazurilor, ceea ce va genera întârzieri faţă de graficul de circulaţie. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru facilitarea accesului utilajelor în zonele afectate de viscol şi pentru a se evita blocarea în parcurs”, potrivit CFR Călători.

Pasagerii sunt sfătuiţi să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR, la care pasagerii pot cere informaţii sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button