Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Bucurie pentru mii de șoferi

Veste nesperată pentru locuitorii de pe Valea Slănicului. Luna aceasta este ultima în care camerele de rovinietă vor mai fotografia mașinile care trec pe podul de la Mărăcineni. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au acceptat, într-un final, să-și mute camerele de supraveghere a traficului de la podul de peste râul Buzău.

Luna aceasta, camerele vor fi mutate pe un stâlp situat la aproximativ 50 de metri de ieșirea din Poșta Câlnău către Râmnicu Sărat. Autoritățile buzoiene au reușit să îi convingă pe mai-marii CNAIR că actuala locație îi nedreptățește de ani buni pe șoferii de pe Valea Slănicului, nevoiţi să achite taxa de drum doar pentru o porţiune mică de trafic pe DN 2 E 85.

  • Noroc cu reabilitarea podului.

Lucrările de reabilitare de la pod au fost un prilej bun pentru responsabilii de la Prefectură să solicite celor de la București mult aşteptata schimbare. Altminteri, camerele care au amendat atâția șoferi de-a lungul timpului ar fi rămas pe aceeași grindă metalică a podului pe care se află de ani buni.

Totuși, șoferii care circulă pe E85 nu vor scăpa de camerele pentru rovinietă. Ele vor fi mutate la câțiva kilometri distanță de pod, pe raza localității Poșta Câlnău.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5