Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Autorități în alertă! | A fost emis cod portocaliu

Prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a convocat în această dimineață Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru stabilirea măsurilor necesare pe durata avertizării hidrologice cod portocaliu, valabilă până în data de 18 iunie 2018, ora 12.00, pentru bazinul superior al râului Buzău (amonte S.H. Nehoiu), unde se pot înregistra creșteri de debite și niveluri, scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și viituri rapide ce pot genera efecte de inundații locale.

Avertizarea a fost transmisă de către ISU Buzău către comitetele pentru situații de urgență din localitățile situate în nordul județului, care vor monitoriza în permanență evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice și vor raporta eventualele probleme.

De asemenea, responsabilii de la Electrica, Sucursala de Drumuri Naționale Buzău și cei de la Drumuri Județene au informat CJSU Buzău că sunt pregătiți să intervină cu efective suplimentare în cazul producerii de avarii la rețelele de alimentare cu energie electrică, respectiv pentru înlăturarea problemelor ce pot determina perturbarea traficul rutier

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!