Educaţie

Un Ordin al ministrului Educației provoacă HAOS la Berca | Strigătul de ajutor al primarului

În plină pandemie, unele școli din România se închid, ducând la comasarea elevilor și, implicit, la aglomerarea unor școli. Printre neajunsurile generate de ferecarea ușii școlilor se numără nu doar îngrămădirea elevilor în bănci, ci și chinuitoarea navetă cu microbuzele. Bineînțeles, acolo unde ele există..

La Berca, Educația a primit o palmă după ce fostul ministru Andronescu a decis desființarea liceului și păstrarea unei singure clase de școală profesională. De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, în luna august s-a luat decizia închiderii școlii din Pleșcoi. De data aceasta, hotărârea s-a luat prin Ordinul Ministrului Educației, Monica Anisie.

Prima problemă care a lovit în plin administrația din Berca a fost cea a transportului. Cu zeci de elevi lăsați fără școală, a apărut necesitatea transportării lor la o altă școală. Pentru că microbuzele școlare nu erau suficiente, edilul Ionel Dobrița a închiriat încă o mașină de la un transportator privat, reușind să dezamorseze – cel puțin pentru moment – o situație care stă să explodeze chiar în ușa primăriei.

Copleșit de necazurile pe care i le-au făcut cei de la centru, tânărul primar Dobrița a postat pe Facebook următorul text:

Va salut cu mare drag!!!

📌 Sunt curios dacă Guvernul României a ținut cont de problemele cu care se vor confrunta scolile din mediul rural in contextul pandemiei, cand programul elevilor este schimbat radical fata de programul normal !?

📌 Sunt curios dacă Guvernul României a ținut cont de toate problemele cu care se confrunta acum Liceul Berca cand a decis in luna august prin Ordin de Ministrul al Educației sa INCHIDA SCOALA PLESCOI !?

📌 A ținut cont Ministrul Educației ( cand a hotărât închiderea scolii Plescoi ) de HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL BERCA care spunea clar ca este IMPOTRIVA inchiderii Școlii Plescoi in plina pandemie ??

📌 S-a gândit Ministrul Educatiei in contextul actual de funcționare al unităților de învățământ ( in schimburi pe grupe) cu ce vom transporta cei 200 de elevi din satele comunei, la care se mai adauga si cei din Plescoi, care au rămas fără scoala ?

📌 S-a gândit Guvernul României cum vom face noi fata cu transportul elevilor la scoala ?

Va spun eu doamna ministru…..transportul elevilor şcolari şi preşcolari de acasă la şcoală şi înapoi reprezintă o problemă în acest an în majoritatea localităţilor din tara, în condiţiile în care microbuzele şcolare vor efectua curse de două sau chiar trei ori mai multe fata de anul școlar precedent…asta pt ca ati luat niste masuri fara sa țineți cont de acest aspect:
TRANSPORTUL ELEVILOR

Dragi parinti, avem trei microbuze şcolare pentru toată comuna dar acestea nu mai pot să transporte elevii la capacitate maximă.
Astăzi, pe o parte din elevi i-au adus părinţii, pentru că nu am reusit sa-i aducem pe toți cu microbuzele.
Nu vom face fata cu aceste trei microbuze, dar pentru a veni in sprijinul dumneavoastra, începând cu ziua de maine, vom SUPLIMENTA cu un microbuz inchiriat de la o firma particulară.

Vom rezolva astfel transportul elevilor din SATUC !

Seara buna!

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close