ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Un primar din Buzău a creat o zonă publică gratuită pentru picnic și grătar

Am scris des despre Berca, localitatea cu aer de oraș de pe malul râului Buzău. E drept că s-au spus aici cuvinte mari, dar în niciun caz neadevărate, despre realizările unei administrații din care fac parte numeroși oameni de bine, cu viziune și cu tragere de inimă.

Recent, primarul Ionel Dobrița și echipa sa din primărie au postat pe Facebook câteva fotografii care i-ar face invidioși până și pe primarii de orașe. În imagini se poate admira prima zonă publică de picnic, pe care administrația o va pune la dispoziția tuturor locuitorilor, în mod gratuit.

Zona de picnic are aproape 1000 de metri pătrați și este o adevărată oază de verdeață și de relaxare. Aici, cetățenii pot face un grătar în condiții civilizate, totul fiind gândit în acord cu legislația de mediu în vigoare.

Spațiul dispune de foișoare, grătare, apă curentă, toalete, coșuri de gunoi și de tot ce are nevoie o astfel de zonă. Locul se află pe Faleza Berca, de asemenea amenajată și modernizată de primărie cu bani de la bugetul local.

Spațiul va fi inaugurat săptămâna viitoare și va putea fi folosit de oricare cetățean al comunei.

FOTO: facebook.com/Ionel Dobrița

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Excelent exemplu de actiune in interesul cetatenilor. Ideea mea de picnic nu include gard, case si alei cu pavele ci niste natura mai larga, sa bati o minge, sa urle plozii, cainii sa zburde, d-astea, dar tot imi vine sa-l aplaud pe acest primar. A urmat niste pasi logici, gen studii superioare, vice cativa ani buni si iata ca nu a fost nevoie de specializare la locul de munca, precum toma in primii doi ani. Al nostru si venea dupa o pauza de activitate intelectuala pricinuita de falimentul firmelor proprii, e normal.

  2. Nu vreau sa fiu rautacios, apreciez dorinta primarului din Berca de a face ceva util pentru locuitori. Dar ma amuza amar placutele acelea cu „Nu calcati pe iarba” intr-un spatiu dedicat… iesirii la „iarba verde”…
    Cand e vorba de relaxare, consider ca niciun fel de „Nu…” NU este permis. Gasiti formule care sa apeleze la constiinta oamenilor, bagatul pumnului in gura este complet neproductiv.
    🙂

  3. okkk ! foarte laudabil. in ziua de azi sa vezi ca ti se pune la dipozitie un loc amenajat si niste conditii decente GRATIS , ptr. toti cetatenii e MARE LUCRU. numa sa dureze, sa nu vina careva cu te miri,chirie, bonuri, bilete de intrare… initiativa de imbogatire cum se practica peste tot, macar acest minim drept sa-l mai avem si noi in tara noastra ca prea ne jupoaie statul cu tot felul de taxe ptr tot si ptr toate. ar trebui inmultite aceste initiative, sa mai tinem si noi insine cu noi. BRAVOOO

  4. totodata tin sa apreciez si mesajul lui klaxxy ,sa fim seriosi, nu vine nimeni la gratar sa stea inchis si prins in reguli. asa stau in casa ca pot sa mananc la masa sau merg la padure unde sa simt iarba sub calcaie, sa bat mingea, sa joc o tabla sau un sah. cand mergi la picnic trebuie sa simti libertatea, sa simti evadarea din spatiul urban, sa-ti incarci bateriile ptr o noua saptamana si sa te conectezi la energia pamantului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!