EconomicȘtirile zilei

Undă verde pentru ultimul lot al A7, Pietroasele – Buzău

Contestația depusă de Danlin XXL a fost respinsă, iar contractul pentru ultimul lot al Autostrăzii A7 este acum mai aproape de semnare.

Curtea de Apel București a respins contestația depusă de compania Danlin XXL SRL față de atribuirea lucrărilor pentru lotul 3 al Autostrăzii A7, Pietroasele – Municipiul Buzău, anunță directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Într-o postare pe Facebook, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează că ultimul ultimul lot al Autostrăzii Moldovei este mai aproape de semnare.

Contractul pentru ultimul lot al #A7, finanțat prin #PNRR, este mai aproape de #semnare! Contestația depusă de Compania Danlin XXL SRL la #lotul3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploiești-Buzău a fost respinsă astăzi de Curtea de Apel București.”, scrie Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.

Decizia magistraților Curții de Apel București face posibilă intrarea în linie dreaptă pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de lotul 3 al autostrăzii. Tronsonul Pietroasele – Buzău are 13,9 kilometri, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 1,16 miliarde de lei.

Potrivit șefului CNAIR, firma care va câștiga licitația va avea la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările.

  • Danlin poate pierde cauțiunea.

Potrivit legii, persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în vederea anulării actului autorităţii (în acest caz, CNAIR). Contestația sa va fi judecată numai după constituirea unei cauțiuni, care de obicei reprezintă 2% din valoarea contractului.

Suma depusă poate fi însă reținută în situaţia în care contestația depusă în cadrul procedurii de
achiziție publică este respinsă în mod definitiv. În acest caz, autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua demersurile necesare pentru reţinerea cauţiunii constituite la C.N.S.C. de către operatorul economic care a depus contestaţia.

În postarea sa, Cristian Pistol susține că va iniția demersurile pentru ca firmei Danlin XXL să îi fie reținută cauțiunea depusă înainte de formularea contestației.

În aceste condiții am intrat în linie dreaptă pentru desemnarea câștigătorului contractului pentru #construcția celor 13,9 km ai acestui lot de autostradă. După semnarea contractului, lansat în licitație la o valoare estimată de 1,16 miliarde de lei (fără TVA), constructorul va avea la dispoziție #20deluni pentru finalizarea lucrărilor. Voi lua toate măsurile legale pentru #executarea #cauțiunii depuse de contestatarul Danlin XXL SRL care a produs artificial întârzierea unui proiect extrem de important pentru România!”, a mai scris șeful CNAIR.

Tronsonul Pietroasele-Buzău al Autostrăzii Moldovei este ultimul pentru care nu s-a semnat contractul de executare a lucrărilor. Odată finalizat, el va conecta Lotul 2 (Mizil – Pietroasele, 28 km) cu Lotul 4 (Buzău-Focșani), unde lucrează compania lui Dorin Umbrărescu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Îmi permit să completez articolul dar și știrea inițială. Într-adevăr, nu am știut că există o ordonanță de guvern care vine să îndrepte lucrurile din zona contestațiilor, dar…
    Ordonanța de urgență 26/2022 (din martie), adaugă la Legea 101 din 2016 articolul 61^1, după alineatul (5), alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
    (5^1) În situația în care autoritatea contractantă câștigă în mod definitiv contestația depusă în cadrul procedurii de achiziție publică, aceasta are obligația de a efectua demersurile necesare pentru reținerea cauțiunii constituite la Consiliu de către operatorul economic care a depus contestația, în vederea și în limita acoperirii prejudiciilor create de întârzierile înregistrate în finalizarea procedurii de atribuire. Danlin pare a fi printre primele ”victime” ale noului cadru legislativ, prevederea fiind introdusă în martie anul trecut abia.
    Prin urmare, va trebui să se facă termenul final de predare al lucrării de către câștigătorul licitației, pentru a se constata întârzierea și implicit prejudiciul, și apoi se vor trage despăgubirile din cauțiune. Legiuitorul a încercat să elimine aberația cu contestațiile pe bandă rulantă, fără nicio răspundere ulterioară, însă se pare că nu a reușit să descurajeze încă acest obicei. Unii vor spune că a condiționa încasarea cauțiunii e un fel de ”avem lege, ce mai vreți?”! și că efectele scontate vor întârzia, dar neîndeplinirea atribuțiilor de a urmări și încasa suma respectivă, de către autoritatea contractantă, reprezintă abuz în serviciu, așa că să fim optimiști și să așteptăm primele vești cu astfel de rețineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button