Știrile zilei

Unsprezece copii, dispăruți dintr-un centru de plasament din Buzău!

Polițiștii din Buzău au fost în alertă duminică seară, după ce un apel la 112 anunța dispariția a unsprezece copii din centrul de plasament al DGASPC de la Beceni. După ore întregi de căutări, cei unsprezece au fost găsiți.

Nicio mașină nu a trecut necontrolată duminică seară pe drumurile de pe valea Slănicului. Polițiștii au instituit filtre și au scotocit zona, în căutarea a unsprezece copii și adolescenți dispăruți din centrul de plasament de la Beceni.

Totul a pornit după ce un supraveghetor le-ar fi luat telefoanele copiilor. Nemulțumiți de pedeapsa primită, cei unsprezece au decis să se răzbune și să părăsească centrul de plasament. Copiii au dispărut ziua-n amiaza mare chiar de sub nasul personalului supraveghetor, însă lipsa lor a fost constatată abia seara, când cei unsprezece nu au fost prezenți la apel.

Imediat s-a dat alarma, poliția punând în mișcare un întreg dispozitiv de căutare a celor dispăruți. Au fost verificate toate mașinile aflate în tranzit, clădirile părăsite și alte zone frecventate de adolescenți.

Într-un târziu, unul dintre minorii dispăruți s-ar fi întors de bunăvoie în centru și le-ar fi spus angajaților DGASPC unde se află colegii săi. Câteva minute mai târziu, toți copiii au fost găsiți vii și nevătămați într-o pădure din apropiere.

Cazul a ajuns în atenția mai marilor DGASPC, dar și a Inspectoratului General al Poliției Române. Într-o intervenție la România TV, șeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, a vorbit despre cazul Beceni:

„De exemplu aseara, la Buzau, dintr-un centru de plasament au plecat 11 minori fiindca s-au suparat pe pedagog ca le-a luat telefonul. I-am cautat pe toti 11 si i-am gasit. Deci la toti facem masurile necesare”, a declarat Vasilescu, luni, la Romania TV.” a spus șeful Poliției Române.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Statistici T5