AdministrațieȘtirile zilei

VIDEO: Aici se va construi un pod | Drum scurtat cu 15 kilometri

Nu e ca în bancul de pe vremuri, în care se râdea de nerealizările unei administrații locale. Este realitatea de la Vadu Pașii, acolo unde localnicii au așteptat ani buni pentru a vedea podul care îi leagă de Buzău intrat în reabilitare. Pe lângă refacerea monumentului istoric, – operă a lui Anghel Saligny -, administrația județeană va construi un nou pod rutier, alături de cel vechi, care va fi destinat exclusiv circulației pietonale.

Astăzi a avut loc o vizită în teren a tuturor factorilor de decizie implicati. Președintele Consiliului Județean, primarul din Vadu Pașii și reprezentanții constructorului au venit la pod pentru predarea amplasamentului. Lucrările, care au început luni, vor dura doi ani și vor costa 26 de milioane de lei.

Potrivit președintelui CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, banii există, iar lucrările vor urma calendarul stabilit.

Firma care execută lucrările va îndepărta calea de rulare existentă pe actualul pod și va reface structura metalică a acestuia. „Vor fi operațiuni nu tocmai simple, mai ales că vorbim despre un pod monument istoric. Trebuie intervenit cu grijă.”, a transmis un reprezentant al constructorului.

Odată finalizat, podul lui Saligny va fi redat circulației pietonale. Alături de el, în aval, proiectanții au trasat deja bornele pentru începerea lcurărilor la noul pod. El este destinat exclusiv circulației rutiere și va asigura legătura între municipiul Buzău și comuna Vadu Pașii. Va fi evitat, astfel, un ocol de 15 kilometri, pe care localnicii îl fac de aproape zece ani.

Circulația pietonală în zonă a fost restricționată încă de luni, însă unii oameni încă își riscă viața pentru a scurta drumul dintre Vadu Pașii și Buzău. Cei mai mulți dintre ei circulă pe podul feroviar, pe lângă trenurile care circulă aici cu mare viteză.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button