AdministrațieȘtirile zilei

VIDEO: Sâmbătă se deschide Drăgaica 2016, una dintre atracțiile de sezon ale buzoienilor

Cunoscut drept cel mai vechi târg din zona Munteniei, Drăgaica va funcționa, anul acesta, în municipiul Buzău, între 11 și 24 iunie, putând fi vizitată între orele 10:00 și 22:00. Sâmbătă dimineață, la deschidere, va fi organizat un mic spectacol muzical.

Municipalitatea speră să revigoreze activitatea celui mai vechi târg din sud-estul țării prin introducerea gratuității la intrare. Târgul de vară Drăgaica își va deschide porțile pe 11 iunie și se va închide pe 24, de Sânziene.

Autorităţile au renunţat la taxarea vizitatorilor după ce au observat că de la an la an scade numărul biletelor vândute. Ele speră ca, prin această masură, tradiţia târgului să nu se piardă. Chiar dacă preţul biletului de intrare era de 2,5 lei, unii dintre vizitatori renunţau să mai vină la târg pentru că nu aveau banii necesari.

În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, consilierii au votat proiectul de hotărâre privind organizarea și funcționarea Drăgăicii. Pentru pregătirea târgului, municipalitatea va aloca suma de 100.000 de lei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button