AdministrațieȘtirile zilei

Vor ieși scântei! / Directorul Companiei de Apă organizează o conferință de presă, pentru a-i răspunde lui Toma

Războiul declanșat de primarul Constantin Toma împotriva managementului de la Compania de Apă continuă cu o nouă etapă. Faza pe declarații belicoase se va consuma joi, la sediul Companiei de la Stația de Epurare, acolo unde directorul Ionel Tescaru organizează o conferință de presă, pentru a răspunde temelor de interes ridicate de Primărie.

Potrivit surselor noastre, contestatul manager Ionel Tescaru va răspunde acuzațiilor primarului Constantin Toma, care i-a cerut public demisia în urmă cu două săptămâni. Edilul îl acuză pe Tescaru de management defectuos, punându-i în cârcă cel mai mare preț al apei din România și servicii de proastă calitate livrate buzoienilor.

De cealaltă parte, este de așteptat ca directorul Companiei de Apă să se apere, marșând pe ideea investițiilor masive făcute în ultimii ani la Buzău cu bani europeni, care ar fi impus creșterea prețului apei pentru consumatori. Este puțin probabil ca Ionel Tescaru să răspundă solicitării de a-și da demisia, venite dinspre edilul Toma, mai ales că, în urmă cu puțin timp, directorul și-a prelungit mandatul cu încă patru ani.

Una peste alta, pe fondul vânătorii de vrăjitoare pornite în administrația locală, un nou conflict, dintre Primărie și Compania de Apă, s-ar putea tranșa mâine sau ar putea prelungi boala de care suferă sistemul de apă și canal din Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button