Din comoditate, unii conducători auto transformă trecerile de pietoni în veritabile parcări, astfel încât buzoienii trebuie să facă slalom printre mașini pentru a ajunge pe cealaltă parte a drumului.
Situația se complică atunci când o tânără mămică vrea să traverseze strada cu un bebeluș în cărucior, pe la trecerea de pietoni din fața unei cafenele de pe Spiru Haret. În imaginea surprinsă luni în zona respectivă se văd mașini parcate complet necorespunzător. Este evident că nicunul dintre șoferi nu s-a gândit că un cărucior pentru bebeluși sau o persoană cu aflată în cărucior cu rotile nu va putea niciodată traversa strada, însă, cum nepăsarea pare a fi la ea acasă, nimeni nu se deranjează să remedieze problema.
Potrivit legilor în vigoare, disciplina rutieră intră și în aria de competență a Poliției Locale, care ar putea identifica soluții pentru prevenirea acestui tip de comportament la volan. În definitiv, pietonii sunt și ei, tot cetățeni.