Știrile zilei

VIDEO: Mașina s-a rupt în două | Accident grav pe DN 2B

UPDATE: Un impact puternic a avut loc între un autoturism și o cisternă goală. Mașina s-a rupt în două, iar un tânăr de 19 de ani, aflat la volan, a decedat pe loc. Fratele său, de 18 ani, aflat pe locul din dreapta, a fost dus de urgenţă la spital. 

Cei doi băieți veneau de la Tăbărăști, localitatea lor de domiciliu, și se îndreptau către Buzău în momentul în care șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de cisterna care circula din sens opus.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția Brăila către Buzău de un șofer în vârstă de 19 ani, din Gălbinași și o autocisterna care se deplasa din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 49 de ani, din Vâlcea.

Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului de 19 ani și rănirea unui pasager din mașina acestuia, în vârstă de 18 ani,cel din urmă fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. La acest moment traficul pe DN2B încă este blocat, se circulă în continuare pe ruta alternativă Gălbinași-Țintești.”, a transmis IPJ Buzău, în jurul orei 22:30.


ȘTIREA INIȚIALĂ:

Traficul este blocat la ieșirea din municipiul Buzău, pe DN2B, din cauza unui accident rutier grav.

Se pare că este vorba de o coliziune între o cisternă goală și un auoturism.

O persoană este în stare gravă. Se circulă deviat pe traseul Gălbinași-Țintești.

Vom reveni!


CLICK AICI PENTRU VIDEO!

FOTO:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!