EducaţieȘtirile zilei

În toamnă, IȘJ Buzău numește toți directorii de școli

Inspectorul școlar general, Ionel Meiroșu (foto), susține că numirile nu se vor face conform directivei de partid: Vor prima competența și rezultatele.

Anul școlar viitor va începe tot cu directori numiți de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, aflat sub conducerea PNL. Toate mandatele directorilor vor expira pe 31 august, urmând ca școlile să fie conduse prin delegație, până la organizarea unui concurs. Asta dacă va avea loc unul.

În 2016, Ministerul Educației a organizat concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în toate unitățile de învățământ preuniversitar. După patru ani, o parte dintre mandate au expirat, iar ultimele urmează să se încheie pe data de 31 august. O zi mai târziu, noi directori, numiți politic, vor prelua conducerea școlilor.

Peste 120 de școli vor avea directori noi, conform spuselor inspectorului școlar general al IȘJ Buzău, Ionel Meiroșu. Numărul directorilor este mult mai mare, având în vedere că unele școli au în organigramă și funcția de director adjunct. Problema nu este una presantă, mai spune șeful educației buzoiene, care se declară mulțumit că examenele naționale s-au desfășurat fără probleme:

„Numirea directorilor se va face conform metodologiei, dar nu este o problemă presantă acum. Mai importante sunt rezultatele elevilor.(…) Avem bacalaureatul de toamnă, unde avem înscriși peste 600 de elevi, ne concentrăm pe organizarea acestui examen și ne dorim ca el să se desfășoare fără probleme”, a spus șeful IȘJ Buzău.

Totuși, numirea directorilor, în unele cazuri conform directivei de partid, rămâne o problemă de actualitate a educației românești. Toate partidele care s-au succedat la putere au ținut să își numească propriii oameni în instituțiile cheie, iar școala nu a făcut excepție.

USR-PLUS a propus, Klaus Iohannis a respins.

Deși, la nivel de discurs, depolitizarea școlilor a fost o temă abordată de președintele României, inițiativa legislativă care prevedea eliminarea factorului politic din procesul numirii directorilor a fost retrimisă Parlamentului. În plus, concursul pentru directorii de școli, programat inițial să aibă loc în această vară, a fost amânat de ministrul Educației. Așa se face că, dacă va mai avea loc, noii directori stabiliți prin concurs își vor lua mandatele în primire abia la anul.

În tot acest timp, câțiva dintre parlamentarii puterii, propunători ai proiectului de depolitizare a școlilor, îi cer președintelui Klaus Iohannis să solicite convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanță parlamentară pentru reexaminarea inițiativei legislative:

SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate domnule Președinte,
Stimate domnule Ministru al Educației,
Am aflat cu dezamăgire de cererea de reexaminare înaintată Parlamentului privind legea de modificare și completare a Legii educației naționale 1/2011 pentru descentralizarea și depolitizarea funcțiilor de director interimar din cadrul unităților școlare.
Propunerea noastră legislativă venea într-un moment esențial pentru Educația din România, atât din perspectiva unei soluții normative curajoase care să răspundă prompt provocării vacantărilor tuturor funcțiilor de director din luna august a.c., cât și în ceea ce privește implementarea concretă a obiectivelor pe care se întemeiază programul de guvernare asumat de coaliția de guvernare, dar și proiectul România Educată.
Ne adresăm domniilor voastre, în calitate de profesori care pun interesele Educației dincolo de interesele politice. Miza propunerii legislative a fost una clară, în acord cu obiectivele de guvernare asumate împreună: descentralizarea deciziei la nivelul unităților școlare în ceea ce privește
desemnarea directorilor interimari.
Libertatea de decizie, de alegere a managementului unității școlare trebuie să aparțină comunităților școlare – cea responsabilă interesul superior al elevilor și al profesorilor, în fața intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învățământ. Mai mult, domnule Președinte, domnule Ministru, în repetate rânduri ați afirmat public faptul că politizarea sistemului de învățământ trebuie să înceteze. Or, ce garanții oferiți pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii școlari generali în luna august?
Pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispozițiilor constituționale. Însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea noastră, în calitate de inițiatori și susținători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate în documentul antemenționat.
Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carențe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanță de urgență a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere și fără să reclame o urgență, a distorsionat și a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize și consultări.
Domnule Președinte, vă solicităm să cereți convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanță parlamentară pentru reexaminarea inițiativei legislative, având în vedere urgența cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declarația dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: “Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcții de conducere și atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de școli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ținând cont de declarația dumneavoastră din 5 decembrie 2018: “Iar dacă acum intri într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune.”
Domnule Ministru, așteptăm de câteva luni calendarul final și metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze și mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de față, până la reexaminarea legii și a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteți inspectorilor școlari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleași persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepția celor care solicită expres, în scris, dorința de a fi eliberați din funcție. În acest fel vom feri sistemul de învățământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbați nejustificat de către inspectorii școlari generali.
În calitate de parlamentari preocupați de Educație și de reprezentarea intereselor legitime ale cetățenilor, vă rugăm să nu uitați că dincolo de interese politice sau de pretexte juridice artificiale, generațiile copiilor noștri, profesorii și părinții nu mai au răbdare, iar fiecare zi de întârziere în luarea unor măsuri corecte și ferme va șubrezi încrederea cu care am fost cu toții învestiți.
Semnatari:
Senator Ștefan Pălărie
Deputat Daniel Toda

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

3 comentarii

  1. Ma tem ca este minciuna ca nu se tine cont de directivele de partid. PNL este cel mai mincinos partid una spune si alta face.

  2. Imi pare rau dar va spun sincer ca pe dl Meirosu nu -l intereseaza rezultatele elevilor sau ale profesorilor! Singura ocupatie pe care a avut-o in calitate de Inspector General a fost sa demita directorii! A inceput cu colegii sai din Ramnic si a continuat cu directorii cei mai buni din judet! A minimalizat toata activitatea directorilor si a colegilor din ISJ! Poate se incepe schimbarea chiar cu dumnealui ca sa ne demonstreze domnul ministru ca se depolitizeaza invatamantul! Si sa nu plece singur si cu prietenul sau Podgoreanu! Ce clica!!!

  3. Ohoo, stați să-i vedem acum in toamnă pe directorii numiți de ISJ, în mare parte cei puși la începutul anului: toți pupincuriștii fără pic de coloană vertebrală, care știu doar să urmeze direcții de partid, în frunte cu șeful lor de la inspectorat.
    Că, de, dom’le, „enteresul și iar enteresul”.
    Sunt curios mai ales de liceele „mari” ale orașului, aici interesele sunt și mai acerbe.. rămâne de văzut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button