Știrile zilei

Angajat de la RER, mort în bariera Brăilei

Accidentul a avut loc în zona restaurantului „Mușatinii”.

Un angajat al companiei de salubritate RER Sud și-a pierdut viața astăzi, pe Șoseaua Brăilei din Buzău, în timp ce încerca să traverseze strada. Bărbatul se era în timpul serviciului.

Nenorocirea s-a produs într-un moment de neatenție a bărbatului, care ar fi încercat să traverseze drumul intens circulat prin loc nepermis. În momentul în care victima s-a angajat în traversare, o dubă de culoare albastră, cu numere de Buzău, l-a lovit în plin.

Impactul a fost deosebit de grav, victima rămânând inconștientă pe mijlocul șoselei. Până la sosirea ambulanței de la SAJ, bărbatul a decedat, personalul medical deputând decât să constate decesul.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că autoutilitara condusă pe direcția Buzău către Brăila, de către un șofer în vârstă de 42 de ani, din C. A. Rosetti, a surprins și accidentat mortal un pieton în vârstă de 41 de ani, din Buzău, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, a transmis Biroul de presă al IPJ Buzău.

Bărbatul care și-a pierdut viața locuia în cartierul Poștă din Buzău și era unul dintre angajații vechi ai RER Sud.

În cauză va fi deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: