Administrație

AREST la domiciliu pentru șase buzoieni. Alte 58 de persoane, puse sub control judiciar!

În ultima lună, polițiștii din Buzău au luat măsuri pentru supravegherea judiciară a 64 de persoane, faţă de care instanţele de judecată au dispus măsuri preventive. Pentru șase persoane s-a aplicat măsura arestului la domiciliu.arest-domiciliu
În perioada 1 – 31 octombrie, la nivelul judeţului Buzău, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 6 persoane.
La sfârşitul lunii octombrie, poliţiştii Biroului Supravegheri Judiciare şi ceilalţi poliţişti cu atribuţii în domeniu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău desfăşurau activităţi specifice faţă de 6 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 58 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Poliţiştii au verificat, periodic, modul în care persoanele respective îşi respectau obligaţiile, iar în două cazuri au sesizat instanţele competente care au dispus instituirea măsurii preventive (faţă de o persoană s-a dispus arestarea preventivă, iar cea de-a doua a fost arestată la domiciliu, ca urmare a nerespectării obligaţiilor impuse prin control judiciar).
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de județ.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!